Sari la conținut

Spania, lipsesc 95.000 de asistenți medicali

Lipsesc 95.000 de asistenți medicali

Știri Spania Lipsesc 95.000 de asistenți medicali – Spania are nevoie de personal sanitar. Mai exact, lipsesc peste 95.000 de asistenți medicali, pentru a ajunge la media europeană. Deficitul se înregistrează în toate comunitățile autonome și compromite sănătatea cetățenilor, potrivit noului raport al Consiliului General al Asistenților Medicali (CGE) prezentat marți, 20 septembrie 2022.

Citește și: Problemele de sănătate ale românilor din Spania: „Așteaptă să ajungă în momente critice pentru a merge la medic”

Numărul de pacienți pe care trebuie să îi îngrijească fiecare asistente medical dublează și chiar triplează cifrele recomandate pentru a garanta calitatea și siguranța îngrijirii.

Lipsesc 95.000 de asistenți medicali

„Lipsa unui număr suficient de asistenți medicali implică o probabilitate mai mare de riscuri pentru pacienți, complicații ale problemelor de sănătate, și chiar deces”, a avertizat președintele CGE, Florentino Pérez Raya.

În Spania există doar 330.000 de profesioniști în asistență medicală. Aceasta înseamnă că sunt disponibili 625 de asistenți medicali pentru fiecare 100.000 de locuitori, în timp ce media europeană este de 827. 

În Uniunea Europeană, în ce privește numărul de asistenți medicali mai prost stă Slovacia, Italia, Ungaria, Bulgaria, Grecia și Letonia. Înaintea Spaniei sunt țări ca Belgia (1.824 la 100.000 de locuitori), Finlanda, Danemarca, Irlanda și Luxemburg.

Dintre comunitățile autonome, doar Navarra depășește media europeană. Este urmată de Țara Bascilor, Melilla și Castilla y León. Cu cele mai proaste date sunt Murcia, Galicia, Andaluzia, Comunitatea Valenciană și Insulele Baleare.

În cazul provinciilor, Cáceres, Álava și Soria depășesc, de asemenea, media UE. Dimpotrivă, Pontevedra, Guadalajara, Murcia, Ourense și Alicante au cele mai proaste cifre. „Siguranța pacientului este în pericol”, a atras atenția Pérez Raya.

O soluție împotriva penuriei de profesioniști ar fi atragerea de asistenți medicali din afara Spaniei. Nemulțumirea CGE este că unii profesioniști studiază timp de patru ani în Spania, apoi pleacă în străinătate pentru că nu li se recunoaște adevărata valoare.

Citește și: Spania, criza bolnavilor de cancer, accesul la noi medicamente anticancer durează 19 luni

Sursa: Consejo General En Enfermeria, ziarulromanesc.es