Sari la conținut

Spania, bebeluș de doar o lună, transportat în stare critică la spital, părinții români suspectați că ar fi agresat copilul

Un bebeluș român de doar o lună a fost internat în stare critică la spitalul Sant Joan de Déu din Barcelona, Spania, după ce a suferit leziuni cerebrale grave. Părinții micuțului sunt anchetați de autorități. Părinții au declarat că nu și-au maltratat bebelușul. Incidentul s-a produs pe 5 noiembrie, medicii fiind cei care au alertat poliția.

Potrivit publicației lavanguardia.com, citată de observatornews.ro, procuratura investighează dacă părinții micuțului, de naționalitate română și rezidenți în Tàrrega, au legătură cu rănile suferite de bebeluș. Mai precis, anchetatorii încearcă să stabilească dacă este vorba despre un abuz al părinților față de copilul lor, de neglijență sau despre un accident.

Până atunci, însă, Parchetul a retras custodia părinților, atribuind tutela Direcției generale pentru protecția copilului. Prima suspectă în acest caz este mama copilului, în vârstă de 18 ani. Tatăl micuțului, tot român, în vârstă de 24 de ani, a fost audiat în calitate de martor întrucât se afla la serviciu la momentul comiterii faptelor.

Ambii au declarat în fața anchetatorilor că a fost doar un accident și că nu și-au abuzat bebelușul. În cele din urmă, judecătorul a decis ca femeia să fie cercetată în libertate, dar va trebui să se prezinte la instanță, la fiecare două săptămâni. În plus, are interdicție să părăsească teritoriul Spaniei.

Instanța nu le-a suspendat părinților dreptul de a-și vizita copilul, la spitalul Sant Joan de Déu din Barcelona, unde este internat în prezent. Conform primelor investigații, copilul suferă sindromul copilului zgâlțâit, care constă într-o serie de leziuni cerebrale cauzate de agitarea violentă a copilului și care, în doar cinci secunde, poate provoca sechele permanente.

Micuțul se află în stare gravă la spitalul Sant Joan de Déu din Barcelona, unde a fost transferat cu elicopterul de la spitalul Arnau de Vilanova din Lleida. Incidentul s-a produs pe 5 noiembrie, medicii fiind cei care au alertat poliția.