Sari la conținut

Spania NU va mai solicita certificatul Covid19 de la călătorii din UE și zona Schengen, românii au scăpat de controale

Certificat Covid19 Spania. Spania NU va mai solicita certificatul Covid19 de la călătorii din UE și zona Schengen. Românii care ajung în Spania NU vor mai fi supuși controalelor. Acestea sunt menținute pentru cei care sosesc pe calea aerului sau pe mare din restul țărilor lumii.

Noile măsuri privind eliminarea restricțiilor în Spania. Sursa: boe.es

Spania a ridicat joi TOATE restricțiile impuse de Covid19 pentru călătorii care sosesc din țările UE  sau din zona Schengen.

Potrivit noilor dispoziții publicate în BOE , de acum înainte vor fi supuși controalelor doar călătorii care intră în Spania, cu avionul sau vaporul, din teritorii non-UE.

Lor li se va cere un  certificat de vaccinare, trecere prin boală sau test negativ pentru Covid19 .

„Aceștia pot fi supuși unui control de sănătate la primul punct de intrare. Controlul va include, cel puțin,  luarea temperaturii, un control documentar  și o verificare vizuală a stării lor fizice”, precizează noile reguli ale Ministerului Sănătății.

„În Spania, datorită  ratelor ridicate de acoperire vaccinală,  peste media Uniunii Europene, și a situației favorabile a sistemului de sănătate, se consideră oportună eliminarea și restricțiile de călătorie”, a argumentat ministrul Sănătății, Carolina Darias.

Certificat Covid19 Spania

Potrivit rtve, călătorii care sosesc în Spania din afara UE și din spațiul Schengen pot dovedi că au fost vaccinați cu un  document eliberat de autoritățile din țara lor. 

Primele două doze sunt acceptate ca „vaccinare completă” dacă au trecut mai puțin de nouă luni de la ultima injecție. 

Dacă a trecut mai mult timp, cei peste 18 ani vor trebui să fi primit o a treia doză de rapel. 

Pentru minori, primele două sunt întotdeauna suficiente.

Documentul trebuie să includă numele și prenumele titularului, data vaccinării, tipul de vaccin și numărul de doze. 

De asemenea, trebuie să specifice țara și organismul sau autoritatea care a eliberat certificatul.

Test PCR sau antigen

Conform reglementărilor spaniole, călătorii pot furniza un  test PCR  negativ care a fost efectuat în cele 72 de ore dinaintea călătoriei sau un  test antigen în ultimele 24 de ore.

Documentul, din nou, trebuie să includă numele și prenumele titularului, data recoltării probei, tipul testului și țara emitentă. 

Trecerea prin boală

Pentru a dovedi trecerea prin boală în ultimele șase luni, este necesar un  document eliberat de autoritatea competentă din țara de origine  sau de un serviciu medical.

Documentul trebuie să includă numele și prenumele titularului, data primului rezultat pozitiv pentru SARS-CoV-2, tipul testului efectuat și țara emitentă.

Citești și: Toată Spania fără restricții Covid în Săptămâna Paștelui, cu o excepție: folosirea obligatorie a măștii în interior

Surse: boe.es, rtve.es, ziarulromanesc.es

Etichete: