Sari la conținut

Serviciile consulare nu se fac pe Facebook, atenționează Ambasada României la Madrid

Serviciile consulare nu se fac pe Facebook. Avertizarea vine din partea autorităților române de la Madrid. NU numai că rezolvați problemele pe care le aveți, dar ați putea avea probleme și mai mari, din cauza răspândirii unor date personale sensibile. Românii din Spania răspund: „este o odisee să obții o programare pe www.econsulat.ro”.

Dubla cetățenie și NIE, principalele probleme ale românilor din Spania

Autoritățile române în Spania atenționează: anunțurile din spațiul public virtual care promit servicii consulare rapide NU au nicio legătură cu ambasada sau consulatele.

Profită de întârzieri din cauza unor probleme tehnice sau a procedurii dificile pentru cei care nu au prea multă abilitate în a folosi computerul.

Cine oferă aceste servicii rapide profită de nevoile românilor din Spania. Aceștia vor să rezolve probleme urgente. Din păcate nu reușesc să o facă pe portalul www.econsulat.ro.

„NU sunt angajați ai Ambasadei României la Madrid ”

„În ultima perioadă, unii dintre dumneavoastră ne-au semnalat o serie de anunțuri în spațiul public, îndeosebi pe forumurile de români din Spania. Persoane fizice sau juridice oferă, contracost, servicii de intermediere pentru obținerea unor servicii consulare” se arată în informarea Ambasadei.

„Astfel de reprezentanți NU sunt angajați ai Ambasadei României la Madrid. NU au sprijinul nostru pentru intermedierea de astfel de servicii consulare”, continuă atenționarea oficialilor români la Madrid.

„Atenționăm cetățenii români că se expun unor riscuri serioase atunci când își cedează datele personale (nume, prenume, data nașterii, codul numeric personal (CNP), email, parole etc.) unor firme sau persoane fizice neautorizate să prelucreze aceste date în conformitate cu regulamentul GDPR”, subliniază reprezentanța diplomatică în Spania.

Serviciile consulare nu se fac pe Facebook. Sunteți încurajați să vă informați EXCLUSIV din surse oficiale.

Serviciul de programări consulare este GRATUIT. Poate fi realizat exclusiv pe pagina de internet www.econsulat.ro.

Serviciile consulare nu se fac pe Facebook, dar e o odisee să obții o programare

La atenționarea autorităților, oamenii răspund și cer o soluție pentru simplificarea procedurii de obținere a unei programări prin econsulat.ro.

„Eu sunt foarte conștientă că este un mare avantaj și economie de timp faptul că ne cereți să încărcăm documentele. Dar e o odisee obținerea unei programări. Aproape imposibil sa ajungi la final de pe un dispozitiv smartphone” se plânge o româncă din Spania.

Informații privind serviciile consulare se regăsesc numai pe paginile de internet ale Ambasadei României la Madrid (madrid.mae.ro), Oficiilor consulare ale României din Spania, Ministerului Afacerilor Externe (www.mae.ro).

Surse: Ambasada României în Spania, ziarulromanesc.es