Scrisoarea femeii care și-a otrăvit soțul – Crima din Fuenlabrada, Madrid – Rosa, 54 de ani, era bolnavă de ani de zile. Suferea de o boală psihică. Zilele trecute și-a ucis soțul, Clemente, cu înălbitor și apoi și-a pus capăt vieții. Cei doi locuiau de aproximativ 40 de ani în apartamentul de pe Calle de Islandia, 8, din Fuenlabrada, Madrid. În ciuda situației sale, a fost controlată perfect de medici și a dus o viață normală pentru o persoană cu o astfel de boală. Până când a decis să-l otrăvească pe soț și să se spânzure. Ambii erau spanioli. Cei doi copii adulți ai cuplului au fost cei care au anunțat 112, când părinții lor nu le-au deschis ușa
Citește și: Dubla crimă în Spania care a zguduit un sat cu 500 de locuitori. I-a „gătit vii în interiorul dubei”
Surse apropiate anchetei au precizat că în apropierea cadavrelor se aflau sticle de înălbitor și amoniac, și o cantitate semnificativă de medicamente. Prin urmare, se cercetează dacă Rosa a provocat moartea soțului ei, în vârstă de 64 de ani, cu un cocktail de substanțe chimice și medicamente. Sau dacă l-a drogat mai întâi și apoi i-a vărsat în gură lichidele corozive.
Scrisoarea femeii care și-a otrăvit soțul: nu voia ca soțul să rămână singur
Rosi, așa cum era cunoscută de apropiați, a lăsat apartamentul de aproximativ 100 de metri pătrați, complet curat și ordonat. În sufragerie, polițiștii au găsit o scrisoare de mărturisire: «Închei totul. Nu vreau să-l părăsesc pe tatăl vostru”. Mesajul era adresat copiilor, și lasă să se înțeleagă că femeia a făcut gestul, probabil, ca soțul să nu rămână singur după sinuciderea ei.
Rosa a fost monitorizată de medici timp îndelungat. Și-a finalizat tratamentul, în mod regulat, într-un spital. „Era sufletul familiei”, spuneau apropiații. Starea ei de sănătate nu a prevestit deloc un astfel de final. Fiul ei îi încredința adesea singurul nepot al cuplului, în vârstă de trei ani. Era văzută frecvent în cartier cu nepotul, la fel ca oricare altă bunică.
Alte elemente foarte recente au sugerat că sănătatea Rosei era mai mult decât controlată. În afară de faptul că își respecta regimul de medicamente, sărbătorile de Crăciun trecuseră liniștite. Cel mai des subiect de conversație, atât la mesele de Revelion, cât și de Crăciun, a fost viitoarea pensionare a lui Clemente, care lucra la o firmă de securitate privată, și planurile pe care le avea.
Citește și: Crimă teribilă în Spania: gravidă ucisă de soț în fața celor doi copii. A murit și copilul din pântece
Susa: abc.es, ZiarulRomanesc.es