Sari la conținut

Româncă însărcinată, ucisă cu sânge rece în Spania. Presupusul ucigaş a fost eliberat. «Viața unui român valorează mai puțin decât libertatea unui spaniol»

Isabel Elena R., în vârstă de 36 de ani, era însărcinată când a fost ucisă brutal. Femeia de origine română a fost înjunghiată pe 11 iunie 2019 la domiciliul ei din orașul valencian Xàtiva, scrie El Periodico.

Avea 37 de răni tăieturi în zona gâtului și sub bărbie, deși autopsia a stabilit că există indicii că anterior ar fi fost sufocată. După câteva luni, în martie 2020, Poliția Națională l-a arestat pe partenerul femeii, un spaniol.

În fața dovezilor care l-au incriminat, judecătorul a dispus arestarea bărbatului, ca presupus autor al crimei, rămânând în închisoare până luna aceasta, când a fost eliberat pe cauțiune.

Această hotărâre a stârnit și iritat spiritele comunității române care strigă să se facă dreptate. Unii dintre membrii săi indică un tratament discriminatoriu din cauza naționalității victimei. „Dacă ar fi fost spaniol, ar fi diferit”, spun ei.

Poliţiştii care s-au ocupat de caz au concluzionat că suspectul se afla la locul crimei la momentul comiterii acesteia, deşi el a spus că se afla la locul de muncă.

https://ziarulromanesc.es/abandonat-pe-strazi-si-crescut-de-asistenti-maternali-povestea-copilului-nascut-in-spania-de-o-romanca-dar-intregistrat-pe-numele-altei-femei/

Mai mult, s-ar fi găsit probe ADN ale bărbatului arestat în zona vaginală a femeii, care „indică faptul că a întreținut relații sexuale cu ea” în acea zi, în ciuda faptului că el a negat asta. De asemene,a în chiuveta din bucătărie, polițiștii au găsit cuțite cu urme de sânge ale femeii. Deținutul a justificat afirmând că și-a spălat mâinile după ce și-a găsit partenera moartă și a atins-o.

Judecătorul a mai oferit şi o altă informație: conform mesajelor mobile, relația cuplului nu a fost așa cum a raportat bărbatul, ci „a fost plină de discuții constante”, până la punctul în care femeia a mai fost atacată anterior şi forţată să întreţină relaţii sexuale. De asemenea, a fost depusă la dosar mărturia unei prietene a Isabeleia, care aflase de la aceasta că suspectul „a amenințat-o că îi va tăia gâtul dacă o va părăsi”.

«Ea singură nu s-a putut sinucide cu un cuțit!»

Tribunalul din Valencia nu a ținut cont de toate aceste indicații și nici de analiza Poliției Naționale, validând o opinie de apărare care pune la îndoială rezultatul anchetei poliției, bazându-se doar pe mărturia a trei colegi de serviciu ai acuzatului, care au spus că l-au văzut la lucru când ar fi trebuit să aibă loc crima. Justiția a respins cererea acuzării private de a se efectua o contraexpertiză pentru localizarea mobilului persoanei implicate.

Membrii comunității românești consideră că eliberarea nu ar fi trebuit să aibă loc. „Puteți face diferența când victima este spaniolă sau română. Ea singură nu s-a putut sinucide cu un cuțit”, a declarat reprezentantul unei asociații.” Justiția trebuie să investigheze indiferent de naționalități „, a adaugat el.

Membrii comunității românești insistă că eliberarea suspectului este” o rușine „,”dacă există indicații împotriva lui. „Justiția trebuie să investigheze temeinic”, subliniază ei. Vor să se facă dreptate și să se clarifice crima, deși sunt cei care spun că, având în vedere acest caz, singura concluzie este că „viața unui român valorează mai puțin decât libertatea unui spaniol”.