Un deținut român, de 32 de ani, a fost ucis marți după-amiaza în curtea unui penitenciar din Spania, fiind înjunghiat de 29 de ori de un alt deținut spaniol. Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic. Românul era condamnat pentru că ar fi batjocorit și bătut minore și tinere.
Deținutul român era încarcerat în penitenciarul de maximă siguranță din Sant Esteve Sesrovires, localitate situată în apropiere de Barcelona. Conform La Razon, citat de observatornews.ro, românul era închis pentru că ar fi batjocorit și bătut mai multe minore și tinere și ar fi plătit cu viața tocmai pentru infracțiunile respective, știut fiind faptul că deținuții care comit astfel de infracțiuni au viață foarte grea după gratii.
De altfel, ancheta a scos la iveală că deținutul spaniol de 37 de ani care l-a ucis pe român și-a plănuit crima mai mult timp și ar fi știut că urmează să ajungă în aceeași curte cu românul la momentul atacului.
Spaniolul, condamnat deja pentru o altă crimă comisă, a pătruns în curte înarmat cu un cuțit artizanal și l-a înjunghiat pe român de mai multe ori (de 29 de ori, scrie elpais.com), în special în zona inimii și la nivelul capului.
Românul a murit din cauza hemoragiei masive, iar spaniolul, încătușat cu greu după ce i-a amenințat și pe gardieni, a fost trecut în izolare.