Spania. Rămășițele umane găsite în groapa de gunoi Ecoparque Toledo pe data de 11 ianuarie corespund lui Ángel, băiatul de 11 ani dispărut împreună cu vărul său la Madrid în decembrie, potrivit familiei sale citate de rtve. Ángel, de 11 ani, a dispărut în cartierul Carabanchel din Madrid împreună cu vărul său Fernando, în vârstă de 17 ani. Și cadavrul lui Fernando a fost localizat tot în această groapă de gunoi din Toledo la jumătatea lunii decembrie.
Citește și: Șoc în Spania, trupul unui minor de 17 ani dat dispărut a apărut la o groapă de gunoi
Câteva zile mai târziu s-a confirmat că el este Fernando, cel mai în vârstă dintre cei doi copii dispăruți. De atunci, zona de la groapa de gunoi a fost delimitată. Este vorba de o suprafață de mărimea unui teren de fotbal. Acolo au lucrat echipele de polițiști, cu excavatoare și buldozere.
Rămășițele umane găsite în groapa de gunoi sunt ale băiatului mai mic
Mai exact, ceea ce au găsit acum polițiștii este un picior al lui Ángel. Investigatorii continuă să lucreze pentru găsirea restului cadavrului lui Ángel. De asemenea, ancheta continuă pentru clarificarea cauzelor morții celor doi copii.
Piciorul descoperit în zona delimitată de agenți, unde sunt depozitate aproximativ 10.000 de tone de deșeuri, a fost supus testelor ADN pertinente. Testele au confirmat compatibilitatea acestuia cu materialul genetic al rudelor sale.
Citește și: Cazul crimei din Alborea, cum a prins Garda Civilă autorii (români) comparând probele ADN de la locul faptei, dintr-un alt caz de jaf și din banca de sânge – VIDEO
Pe baza investigațiilor, Poliția s-a concentrat asupra cadavrului lui Fernando în această zonă a Ecoparcului Toledo, la cinci zile după dispariția ambilor veri. Au fost ale lui rămășițele umane găsite în groapa de gunoi pe 15 decembrie.
Anchetatorii au urmărit ruta colectării deșeurilor printre care au fost găsite rămășițele umane, întrucât Fernando și Ángel erau inseparabili. Așa au crezut că Ángel ar fi putut suferi aceeași soartă cu a lui Fernando.
Căutarea rămășițelor copilului a început pe 27 decembrie 2022. Ultima dată când au fost văzuți a fost pe 10 decembrie. Atunci i-au spus tatălui celui mai mare că merg să cumpere niște sandvișuri de la supermarketul Hiper Usera de pe strada General Ricardos din Madrid. Dar nu s-au mai întors acasă.
Dispariția voluntară și decesul accidental
Dispariția lor a fost voluntară, susțin autoritățile, întrucât camerele de supraveghere i-au surprins în mai multe stații de metrou și autobuz din Madrid. În aceeași noapte au ajuns la Toledo, unde au fost filmați în vecinătatea unui hotel și într-un centru comercial.
Citește și: Dubla crimă în Spania care a zguduit un sat cu 500 de locuitori. I-a „gătit vii în interiorul dubei”
Potrivit anchetelor poliției, Fernando a mers în capitala Toledo împreună cu verișorul lui pentru o fată cu care avusese o relație romantică. Nu era prima dată. Trupul lui Fernando a apărut cinci zile mai târziu în Ecoparque din Toledo. Nu avea semne de violență evidente. Conform rezultatelor preliminare ale autopsiei, băiatul a murit sufocat.
În ancheta privind rămășițele umane găsite în groapa de gunoi sunt luate în considerare mai multe ipoteze. Printre acestea, una îngrozitoare: aceea potrivit căreia cei doi băieți ar fi încercat să se adăpostească de frig într-un container de gunoi, ridicat apoi de lucrătorii ecologici.
Citește și: Accident de muncă la Salamanca, Florin și-a pierdut un picior: „A fost întotdeauna primul care a ajutat”
Sursa: rtve, ZiarulRomanesc.es