Sari la conținut

Păpuşile de pandemie, la mare căutare în prag de Crăciun. «Când copiii vor trebui să meargă la medic sau să facă un test, vor fi mai puţin anxioşi»

Păpuşi cu măşti şi truse de laborator antivirus sunt jucările pe care părinţii se înghesuie să le cumpere în prag de primul Crăciun din pandemia de coronavirus. Rafturile magazinelor din Spania încep să se golească rapid, relatează Agerpres.

Milioane de copii din întreaga lume au fost nevoiţi să rămână în case în timpul perioadelor de lockdown impuse de pandemia de COVID-19, iar atunci când au putut ieşi din case li s-a recomandat să poarte măşti.

foto: Reuters

Prin urmare, pe măsură ce sezonul sărbătorilor de iarnă se apropie, unii producători au adaptat jucăriile la noile vremuri.

„Cred că este un mod de adaptare la realitate”, a afirmat Reyes Lopez, o mamă venită să cumpere jucării dintr-un magazin din Madrid. „Şi păpuşile trebuie să reprezinte societatea”, a afirmat ea.

În magazin, câteva păpuşi Nancy, produse de compania spaniolă Famosa, poartă mască de protecţie. Un alt set de păpuşi are ataşat un test antivirus care poate detecta dacă jucăria este „infectată”. În cazul în care este, copilul o poate vindeca dacă o gâdilă.

„O mască la păpuşi îi ajută (pe copii) să-şi dea seama că trebuie şi ei să poate una”, a spus o altă clientă a magazinului.

Managerul magazinului, Adela Haro, a declarat că jucăriile asociate COVID-19 se vând bine, în timp ce directorul executiv al Famosa, Marie-Eve Rougeot, a declarat pentru Reuters că păpuşa cu mască este un succes de când a fost pusă în vânzare în septembrie.

„Când copiii vor trebui să meargă la medic sau să facă un test, vor fi mai puţin anxioşi”, a spus Rougeot despre jucării.

Trusele de laborator antivirus, la mare căutare

În Portugalia vecină, firma Science4You a spus că vânzările de jucării care au legătură cu coronavirusul sunt în plină expansiune, mai ales online, în condiţiile în care oamenii se feresc să meargă în marile centre comerciale din cauza temerilor că s-ar putea infecta.

Una dintre cele mai vândute jucării ale Science4You este un set de 15 activităţi, care include realizarea de măşti, viziere şi săpunuri în formă de stea.

„Dacă facem acest lucru distractiv, copiii vor învăţa mai multe despre virus şi cum să se ferească de el”, a declarat directorul executiv al Science4You, Miguel Pina Martins, dând exemplul unei truse de laborator antivirus, care costă în jur de 20 de euro.

Science4You a declarat că a vândut peste 8.000 de truse de laborator antivirus de la apariţia lor pe piaţă la mijlocul lunii iulie.

Etichete: