Sari la conținut

Mihai „Miguel” Gane, românul ajuns cel mai vândut poet din Spania, ignorat de editurile din ţară

Mihai „Miguel” Gane, românul ajuns cel mai vândut poet din Spania, este ignorat de editurile din ţara natală. În această primăvară a lansat un nou volum, aflat chiar din prima săptămână pe primul loc în topul vânzărilor din Spania. Cu toate acestea, editurile din România continuă să îl ignore.

Românul Miguel Gane reprezintă Spania la unul dintre cele mai mari târguri de carte din lume

Mihai „Miguel” Gane este originar din Lereşti, Argeș. Locuiește în Spania de la 9 ani, și astăzi este unul dintre cei mai bine vânduţi autori de poezie români.

În această primăvară, Mihai a lansat un nou volum. Din prima săptămână s-a situat pe primul loc în topul vânzărilor din Spania. Cu toate acestea, editurile din România continuă să îl ignore.

Noul volum al lui Mihai Gane, intitulat ”Ojos del sol”, este un omagiu adus oamenilor simpli. Are chiar dedicat un capitol familiei şi originilor sale din Lereşti.

Cartea va fi promovată pe parcursul unui amplu turneu internaţional ce va include zeci de oraşe din Spania şi America de Sud.

”Am lucrat la noua carte aproximativ un an şi jumătate. Diferenţa dintre această nouă carte şi precedentele este una şi literară pentru că vorbesc despre teme foarte diferite”, a declarat Mihai Gane citat de adevarul.ro.

În noua carte, poeziile sunt mult mai lucrate şi se vede o maturitate diferită în scris, subliniază autorul însuși.

Mihai Gane, cel mai urmărit recital de poezie din istoria TikTok

Mihai „Miguel” Gane, românul ajuns cel mai vândut poet din Spania, îşi va promova noul volum şi dincolo de graniţele Spaniei, deoarece cartea a fost publicată şi în Columbia şi în Ecuador.

Mihai va participa şi la târgurile de carte din Bogota şi Buenos Aires.

În luna martie, Mihai Gane a avut cel mai vizualizat recital de poezie in direct emis vreodata pe TikTok.

”Am avut 95.000 de urmăritori pe TikTok. Echipa TikTok m-a contactat pentru a face un recital de Ziua Poeziei. A fost o experienţă interesantă, pentru că a fost cel mai urmărit recital de poezie din istoria platformei TikTok. Asta mă face să simt că sunt mulţi oameni dispuşi să descopere cărţile mele şi un gen literar insuficient promovat”, a declarat Mihai Gane

Mihai Gane a mai publicat trei volume de poezii, toate în limba spaniolă – „Con tal de verte volar“, „Ahora que ya bailas“ şi „La piel en los labios“.

Mihai Gane cel mai vândut poet din Spania. Precedentele trei volume de poezie au fost vândute în peste 100.000 de exemplare, adică tiraje impresionante pentru cărţi de poezie.

Toate cele trei cărţi au fost publicate la cea mai mare casă editorială la nivel mondial, Penguin Random House.

În urmă cu cinci ani, Mihai Gane a fost nominalizat la Premiul Naţional de Poezie din Spania şi a fost la un pas de a câştiga premiul pentru cea mai bună carte de poezie a anului.

A fost publicat şi în ţări din America Centrală şi de Sud. Pe reţelele de socializare are sute de mii de cititori.

Mihai Gane, pe culmile succesului „afară”, ignorat în România

Acum doi ani, celebra scriitoare Isabel Allende a decis să includă în noul său volum, intitulat  „Mujeres del alma mia” (n.red.-„Femeile sufletului meu”, în română a fost tradusă la Humanitas cu titlul „Ce vrem noi, femeile?”), una dintre poeziile lui Mihai Gane.

„Mujeres del alma mia”, cea mai recentă carte a lui Isabel Allende este un volum emoţionant despre relaţia sa cu feminismul şi condiţia de femeie, o pledoarie pentru viaţa care trebuie trăită, simţită şi savurată cu deplină intensitate.

Şi, deşi se bucură de mare succes, apreciat deopotrivă de mulţi cititori şi critici literari, Mihai Gane nu este băgat în seamă de către editurile din România.

În loc să fie cel căutat, este el cel care caută. A încercat colaborarea de mai multe ori. ”Am încercat să stabilim contacte cu cele mai importante edituri din România, dar din păcate nu sunt interesate de munca mea”, adaugă cu regret Mihai Gane.

„El înțelege poezia ca pe un mod de a mângâia realitatea și o interpretează ca pe un filtru capabil să ofere frumusețe și seninătate” scrie despre el presa spaniolă.

Sursa: adevarul.ro, eldiariomontanes.es, ziarulromanesc.es