Sari la conținut

Un judecător din Spania a autorizat „schimbarea de gen” a unui copil de 8 ani

Știri SpaniaSchimbarea de gen Spania – Un judecător din Spania i-a acordat unui copil în vârstă de 8 ani dreptul de a efectua „schimbarea de gen” pe certificatul de naștere. Magistratul a considerat că micuțul este suficient de matur cu privire la „transsexualitatea stabilă”.

băiețelul de opt ani
Sursa foto: lavozdegalicia.es

Judecătorul de stare civilă din Ourense, Galicia, i-a acordat copilului, născut fetiță, dreptul de a-și schimba genul pe certificatul de naștere.

>>>Citește și: Abandonat pe străzi şi crescut de asistenţi maternali. Povestea copilului născut în Spania de o româncă, dar înregistrat pe numele altei femei

Schimbarea de gen în Spania, povestea băiețelului născut fetiță

Familia lui Alejandro a început procesul în mai 2021, deși micuțul avea autorizație să-și schimbe numele încă de la vârsta de cinci ani.

Minorul a solicitat instanței să fie recunoscut ca băiețel.

Părinții au încercat inițial să schimbe numele fetiței lor.

Apoi au cerut schimbarea „genului” copilului, în luna mai, 2021.

O instanță a respins însă această solicitare în luna septembrie, declarând că micuța nu era suficient de matură.

Cu o conversație de doar 10 minute și fără a fi nevoie de raport psihiatric, dar cu o investigație juridică exhaustivă, judecătorul din Ourense, Darío-Carpio Estévez, a decis îi autorizeze lui Alejandro, băiețelul de opt ani, pentru schimbarea de gen.

Acest drept era rezervat până acum adulților.

După schimbarea de gen, un nou certificat

Alejandro știa de la o vârstă foarte fragedă că sexul atribuit la naștere nu corespundea identității sale.

S-a perceput întotdeauna ca bărbat, așa cum i-a explicat el însuși magistratului. 

De atunci și până în prezent, familia sa a fost nevoită să treacă printr-un proces administrativ complex.

Acum Starea Civilă din Ourense va trebui să rectifice certificatul de naștere pentru ca identitatea sexuală a minorului să fie reflectată în actele oficiale.

„Acest lucru este foarte important pentru noi, deoarece nu a fost necesar să prezentăm rapoarte medicale, nu am fost niciodată nevoiți să ne ducem fiul la un psihiatru ”, spune María José, mama copilului.

>>>>Citește și: Maxim trei prenume pe cap de copil, o stabilește o nouă lege în România

Surse: lavozdegalicia.es, ziarulromanesc.es

Etichete: