O bandă din care fac parte mai mulți români specializați în furturi de diamante a dat două lovituri de proporții, în Franța și în Spania. Despre ultima lovitură, dată în urmă cu un an, abia acum s-au aflat detalii. Ultimul diamant furat la Barcelona, ar valora 15 milioane de euro conform estimărilor unor experți. Membrii bandei au fost prinși de Poliția franceză și se află acum în arest, scrie ziare.com.
„Jaful secolului”, așa cum il numesc jurnaliștii de la El Pais, a fost comis pe 2 ianuarie 2020. „Diamantele naturale sunt transparente sau galbene. Și un procent foarte scăzut are culoare. Deoarece sunt atât de puține, sunt foarte căutate”, a explicat Marta Camps, specialistul casei de licitații Balclis din Barcelona.
Există informații că banda ar fi acționat ani de zile în tot vestul Europei, specializandu-se pe bijuterii și obiecte de mare preț, deși la începuturi, membrii ei se indeletinceau cu furturi în metrou. Din Spania până în Elveția și din Franța până în tarile scandinave, ei au acționat în ultimii 3 ani, înainte de a fi prinși.
Le Parisien scrie că este vorba despre cinci femei și doi bărbați, de naționalitate română și sârbă, cu vârste cuprinse între 26 și 53 de ani. Ei au fost acuzați în luna noiembrie de un judecător al jurisdicției interregionale din Nancy (Meurthe-et-Moselle) și au fost arestați pe durata cercetărilor.
La Barcelona au furat un diamant de 15 milioane de euro. La fel ca la Cannes, ei au reușit să înșele vigilența proprietarului și au lucrat ca în filme. Mai întâi, unul dintre membrii bandei, un fals gemolog i-a cerut proprietarului să evalueze diamantul, pentru un presupus cumpărător. Înainte de a deschide cufărul în care se afla piatra prețioasă, el a solicitat să-i fie permis să verifice și sigiliul de securitate.
Într-o fracțiune de secundă a reușit să profite de neatenția proprietarului, a luat diamantul și a ieșit afară din încăpere cu scuza că trebuie să-l sune pe cumpărătorul pentru care a evaluat bijuteria. Într-un târziu, când proprietarul a realizat că falsul expert nu se mai întoarce, a decis să verifice starea diamantului, dar a avut surpriza să descopere că acesta lipsea, deși cufărul se afla la locului său.