Interzicerea apartamentelor turistice la Barcelona. Este cel mai vizitat oraș din Spania, dar locuitorii au ajuns la capătul răbdărilor. Acum, administrația ia o decizie drastică. Prin această măsură neașteptată, Barcelona încearcă să țină în frâu costurile în creștere ale locuințelor și să facă orașul locuibil pentru localnicii spanioli. Primarul de stânga al orașului, Jaume Collboni, a declarat că, până în noiembrie 2028, Barcelona va anula licențele celor 10.101 apartamente aprobate în prezent ca fiind închiriate pe termen scurt. Continuă să citești
Interzicerea apartamentelor turistice la Barcelona. Locuitorii nu mai vor turiști
Explozia închirierilor pe termen scurt în Barcelona, cel mai vizitat oraș din Spania de către turiștii străini, înseamnă că unii locuitori nu își pot permite un apartament după ce chiriile au crescut cu 68% în ultimii 10 ani. În același timp, costul de cumpărare a unei case a crescut cu 38%, a declarat edilul. Accesul la locuințe a devenit un motor al inegalității, în special pentru tineri, a adăugat Collboni. Citește și: Iată ce pensie iei cu 15 ani de cotizare
Decizia a fost publicată și în cotidianul The Guardian. Spania se numără printre primele trei cele mai vizitate țări din lume dar acest lucru este contra intereselor locuitorilor locali care sunt excluși din unele locuri. Preferința proprietarilor pentru chiriile turistice profitabile reprezintă un subiect tot mai fierbinte nu numai în Spania. Și în Italia au fost proteste de acest fel. Decizia nemulțumește Asociația apartamentelor turistice din Barcelona, care consideră că primarul face o greșeală care va duce la sărăcie și șomaj. Mai mult, potrivit reprezentanților asociației, interdicția ar declanșa o creștere a numărului de apartamente turistice ilegale. În plus, și hotelurile ar putea beneficia de pe urma acestei măsuri. Citește și: „Invaliditatea permanentă nu trebuie să însemne decesul profesional al lucrătorului”: Guvernul aprobă eliminarea concedierii automate în caz de invaliditate
Deschiderea de noi hoteluri în zonele cele mai populare ale orașului a fost interzisă de un partid de extremă stânga care guvernează Barcelona între 2015 și 2023, însă Collboni a semnalat că ar putea relaxa restricția. Cele 10.000 de apartamente urmează să fie folosite de locuitorii orașului sau vor fi scoase pe piață pentru închiriere sau vânzare.