Sari la conținut

Infecția provocată de coronavirus atacă toate organele: distruge nu numai plămânii, ci provoacă leziuni la inimă, rinichi, creier, sistemul digestiv

Infecția provocată de noul coronavirus este o boală sistemică care afectează întregul organism. Până acum ştiam că COVID-19 distruge plămânii, dar doctorii spun că virusul produce leziuni și la nivelul inimii, vaselor de sânge, rinichilor, intestinelor, ochilor și creierului.
Virusul, raportează revista Science pe site-ul său web, acționează complet diferit comparativ cu orice alt agent patogen cunoscut până acum.
Noul coronavirus își începe călătoria în organismul uman intrând în gât, ochi și nas; suprafața celulelor care aliniază interiorul nasului fiind de fapt bogată în receptorul Ace 2, principala poartă pe care virusul o folosește pentru a invada celulele umane, unde se înmulțește.
Odată ce virusul a început să trimită copii ale sale în celulele umane, persoana infectată îl poate răspândi fie rămânând asimptomatică, fie începând să aibă febră, tuse uscată, dureri în gât, pierderea gustului și mirosului, dureri musculare și de cap.
Dacă în această fază incipientă sistemul imunitar nu este în stare să respingă virusul, acesta poate începe să atace plămânii cauzând pneumonie.
În unele cazuri, situația se poate agrava brusc apărând sindromul de stres respirator acut, unde nivelul oxigenului din sânge se diminuează vertiginos, iar respirația devine tot mai dificilă, ducând adesea la deces.
Se crede că acest parcurs al virusului este condus de o hiper-reacție a sistemului imunitar, numită „furtună de citokine”, adică moleculele care ghidează răspunsul imunitar sănătos, dar care în acest caz fac mai mult decât necesarul, deoarece încep să atace celulele sănătoase.

Organele cedează unul după altul

Vasele de sânge se deteriorează, tensiunea arterială scade, se formează cheaguri, iar organismul poate ceda.
Nu sunt cruţate nici măcar vasele de sânge și inima, așa cum demonstrează cazul unei femei din Brescia spitalizată cu simptome clasice ale atacului de cord, cauzate în schimb de Covid-19.
Apar probleme de coagulare și aritmii.
De asemenea, au fost raportate ischemii la nivelul degetelor și picioarelor, durere și necroză a țesuturilor.
Capacitatea virusului de a ataca vasele de sânge ar explica motivul pentru care persoanele care au avut deja probleme cardiovasculare, de exemplu diabet sau hipertensiune arterială, sunt mai expuse riscului.
Noul coronavirus poate ataca intestinul, unde receptorii Ace 2 sunt abundenți, şi ficatul, de asemenea, poate deteriora rinichii și poate afecta creierul, așa cum s-a observat în cazurile de encefalită, de convulsii epileptice, în cele de pierderea a cunoștinței şi a mirosului și în cazurile de accident vascular cerebral înregistrate la persoanele cu Covid-19, relatează agenţia italiană ANSA, preluată de Rador.

https://ziarulromanesc.es/spania-inregistreaza-pentru-a-doua-zi-consecutiva-mai-putin-de-300-de-decese-noile-reguli-de-relaxare-anuntate-de-salvador-illa/

https://ziarulromanesc.at/viena-primul-parc-din-lume-nascut-din-distantarea-sociala-este-conceput-pentru-a-crea-o-distanta-fizica-sigura-intre-vizitatorii-sai/