Sari la conținut

Incendiul din Tenerife se extinde în Parcul Natural Teide

Vacanțe în Spania – Incendiul din Tenerife – Incendiul izbucnit joia trecută în Tenerife, Los Realejos este încă scăpat de sub control și a afectat deja peste 3.000 de hectare până sâmbătă, 23 iulie 2022.

Operațiunile de stingere a flăcărilor sunt complexe din cauza mai multor factori care favorizează propagarea incendiului, între care și vântul, mai ales noaptea.

Peste 3000 de hectare de pădure au ars și sute de persoane au fost evacuate preventiv.

Flăcările depășesc 60 de metri înălțime în unele puncte.

Incendiul din nordul insulei Tenerife (Los Realejos, San Juan de la Rambla şi la Guancha) a determinat suspendarea activităților în toate zonele forestiere.

Citește și: Incendii în Spania 2022: până în iunie a fost arsă aproape aceeași zonă de pădure ca în tot 2021

La fel, s-au închis toate zonele recreative și de camping.

De asemenea, a fost interzisă utilizarea tuturor aparatelor care pot produce scânteie, accesul vehiculelor în zonele forestiere ale insulei şi vânătoarea.

Parcul Național Teide, patrimoniu UNESCO, este cea mai mare și mai veche zonă naturală din Insulele Canare.

Flăcările au ajuns într-o zonă cunoscută sub numele de Llano de la Fortaleza, pe teritoriul Parcului.

Incendiul din Tenerife a provocat pagube imense

Serviciile de urgență au explicat că situația „s-a înrăutățit peste noapte” în perimetrul de circa 20 de kilometri. 

Incendiul continuă, pentru moment, departe de orașe și nu prezintă pericol pentru locuințe.

Dar sâmbătă seară au fost decise însă noi evacuări în Los Realejos și La Orotava.

Un reprezentant local a asigurat că nu există un pericol iminent pentru case.

Autoritățile locale din San Juan de la Rambla au anunțat că vor solicita declararea municipiului ca zonă catastrofală.

Sunt prea mari pagubele de mediu, culturale, istorice și de serviciu cauzate de incendiul din Tenerife.

Există suspiciuni că focul a fost provocat intenționat.

Sursa: eldia.es, ziarulromanesc.es

Etichete: