Şi-a contactat soţia pe Whats App şi acum urmează să fie extrădat în Spania pentru a răspunde penal.
Gheorghe Iacob a fost arestat de autorităţile din Iaşi după ce un judecător din Carlet, Spania, a emis pe numele său un mandat european de arestare. Individul, în vârstă de 45 de ani, a locuit în trecut în Spania, alături de partenera sa de viaţă. În ţara respectivă a fost cercetat pentru violenţă în familie şi, din luna iunie 2020, avea un ordin de protecţie emis pe numele său, care îi interzicea să ia legătura prin orice mijloc cu soţia şi copiii, să dea telefon sau să trimită mesaje, ori să se apropie la mai mult de 100 de metri de familia şi locuinţa, serviciul său şcoala copiilor.
Bărbatul nu a respectat ordinul de protecţie şi a trimis mai multe mesaje soţiei, mesaje care au ajuns la dosarul aflat pe rol în Spania, astfel că i s-a revocat măsura cercetării în libertate. În acest timp, bărbatul s-a întors în România. Şi poate că nu era găsit dacă nu se ducea să-şi schimbe Cartea de Identitate. La serviciul de evidentă a populatiei, a fost verificat si, surpriză, figura ca fiind urmărit internaţional, scrie vremeanoua.ro.
Aşa a ajuns să fie dus la IPJ Vaslui, apoi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, unde, pe 2 noiembrie, a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
„Bărbatul, de 45 de ani, a fost dus pe 2 noiembrie în faţa instanţei CA Iaşi, care a emis mandat de arestare preventivă, pus deja în executare. A fost dat în urmărire internaţională de autorităţile spaniole care au solicitat să fie transferat la Valencia, unde vor fi continuate procedurile judiciare aflate pe rol la instanţele spaniole”, a precizat procurorul Iulian Ispir, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
În Spania, această faptă este sancţionată cu un an de închisoare, pedeapsă pe care individul ar putea-o primi, dacă va fi găsit vinovat.