Liderul unui grup care aducea în țară canabis, trimis în colete din Spania, a fost reținut de polițiștii și procurorii DIICOT, iar alte două persoane sunt cercetate în același dosar sub control judiciar. Polițiștii au confiscat în urma perchezițiilor aproape 1,5 kilograme de canabis, potrivit Mediafax.
Potrivit unui comunicat al IGPR, polițiștii au prins în flagrant două persoane, în orașul Bocșa, județul Caraș-Severin, care au primit un colet expediat din Malaga, Spania, fiind ridicați 800 de lei, o carte de identitate cu date false, un grinder și fragmente vegetale.
Ulterior, polițiștii au făcut trei percheziții domiciliare, în Timișoara și Giera, județul Timiș, și au dus la audieri trei persoane.
În urma perchezițiilor au fost confiscate 1,4 kg canabis vegetal, o țigaretă confecționată artizanal cu canabis, o folie din aluminiu cu o substanță pulverulentă susceptibilă a fi cocaină, 4.550 de euro, 5.000 de lei, 7 telefoane mobile, 2 cântare electronice, 30 de pungi de vidare, un grinder și un bong.
„Din cercetări a reieșit că membrii unei grupări infracționale ar fi fost coordonați de un bărbat, de 40 de ani, care ar fi organizat și realizat introducerea în țară de droguri de risc (canabis vegetal) prin disimularea în colete expediate din localitatea Malaga – Spania, cu destinația Timișoara și orașul Bocșa”, se arată în comunicat.
Bărbatul de 40 de ani a fost reținut pentru 24 de ore pentru trafic de droguri de risc și introducere în țară de droguri de risc, urmând să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Alte două persoane sunt cercetate sub control judiciar.