Sari la conținut

Efectele războiului în Ucraina: Spania, percepută ca un refugiu sigur pentru investiții imobiliare pentru polonezi, români și cehi

Efectele războiului în Ucraina. Spania, percepută ca un refugiu sigur pentru investiții imobiliare venite din țările aflate în proximitatea conflictului.

Impactul social al războiului din Ucraina se resimte și în sectorul imobiliar. Românii, tot mai interesați de investiții imobiliare în Spania.

Efectele războiului în Ucraina: Spania, percepută ca un refugiu sigur

Fiscul spaniol ia în vizor două milioane de contribuabili cu apartamente închiriate, criptomonede sau venituri în alte țări

Datele companiei spaniole Sonneil Homes arată că numărul de căutări de locuințe în Spania a crescut rapid în lunile februarie și martie.

Concret, Sonneil Homes a realizat un studiu al cererilor de informații primite din zonele apropiate conflictului.

Rezultatul este că solicitările în perioada 1 februarie – 27 martie 2022 au crescut cu 134% față de aceeași perioadă din 2021.

Cele mai mari creșteri se înregistrează în Polonia (cu peste 115%), România și Cehia, cu creșteri de peste 70%, potrivit eleconomista.es.

Tendința de căutare a locuințelor pe Google confirmă datele companiei imobiliare specializate în vânzări de locuințe străinilor.

Spania, un refugiu sigur pentru investiții imobiliare. Echipa Sonneil Research a analizat utilizarea a peste 6.300 de cuvinte cheie legate de căutarea unei case în Spania. Căutarea era făcută din toate țările apropiate de Ucraina.

Ultimele date disponibile, din februarie 2022 arată că utilizarea acestor cuvinte cheie a crescut cu peste 67% față de luna februarie a anului precedent.

În topul căutărilor, Costa Blanca

Efectele războiului în Ucraina. Între cele mai căutate zone de coastă prin Google a fost Costa Blanca, cu 108%.

Relevantă este creșterea interesului pentru locuințe în La Nucía, Moraira și Alicante.

În La Nucia, o casă normală de 81 metri pătrați poate fi găsită la un preț de 101.000 euro. În același timp, o vilă de lux cu patru și dormitoare două băi ajunge la 570.000 euro.

Costa Blanca este urmată de Costa de la Luz (Huelva), cu o creștere de 50%, și de Insulele Canare, care au avut cu 39% mai multe căutări.

Asturia este singura comunitate autonomă din nordul Spaniei în care caută o casă locuitorii din țările apropiate Ucrainei.

Orașele spaniole în care rezidenții din aceste țări au căutat cele mai multe case în februarie 2022 au fost Marbella, Torrevieja și Malaga.

Surse: eleconomista.es, ziarulromanesc.es

Etichete: