O crimă sângeroasă a îngrozit micuța localitate La Granja, din provincia Segovia. Un român de 42 de ani și-a ucis fosta parteneră, tot româncă, cu mai multe lovituri de cuțit, apoi s-a sinucis.
Potrivit cotidianului ABC, Garda Civilă a fost alertată ieri, 15 august, în jurul orei 09:30, de către un hotelier din La Granja, care a anunțat că a auzit strigăte din casa unde locuia românca.
Polițiștii au găsit o femeie de 35 de ani, înjunghiată în repetate rânduri de către fostul său partener.
Pe corpul victimei erau mai multe răni prin înjunghiere, dintre care cel puțin una la gât, iar un martor a declarat că femeia pierduse mult sânge în acea zonă.
Cei doi, de naționalitate română, au locuit împreună în La Granja, în apropierea locului unde a avut loc crima, lângă intrarea în Segovia, în direcția Valsain.
Un hotelier local a auzit ceea ce părea o discuție aprinsă și a alertat Garda Civilă.
Serviciile de urgență au ajuns la fața locului și au încercat să resusciteze victima care se afla deja în stop cardiorespirator. Însă cu toate eforturile paramedicilor, nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Femeia lucra într-un cunoscut restaurant din localitate. Bărbatul, un zidar, a fost dus la spital pentru a fi tratat pentru rănile pe care și le provocase, păzit de Garda Civilă. El a decedat noaptea trecută.
Vineri după amiază, femeia se plânsese unor agenți de la Garda Civilă că are „probleme” cu fostul partener, însă atunci când a fost întrebată dacă vrea să depună plângere, aceasta a refuzat.
Cu toate acestea, tot vineri, fostul partener a venit acasă la femeie și i-a aruncat toate hainele pe geam. Victima făcuse fotografii cu lucrurile aruncate și le pusese pe Internet.
De asemenea, în ziua crimei, femeia a trimis un mesaj unei prietene: „După ora 18.00 mă duc la Garda Civilă, apoi mă duc din nou la muncă”.
Cei doi aveau împreună un copil.