Sari la conținut

Experții propun creșterea salariului minim în Spania în 2023 între 4,6% și 8,2%

Creșterea salariului minim în Spania – Comitetul de experți care a analizat creșterea salariului minim interprofesional (SMI) propune, în raportul său, o creștere pentru 2023 între 4,6% și 8,2%. Noua valoare ar situa această remunerație la un maxim de 1.082 euro brut lunar în 14 plăți comparativ cu actualul 1.000 de euro. Dar raportul prezentat luni, 19 decembrie 2022, la Ministerul Muncii stabilește patru posibile majorări. Limita cea mai joasă este acel 4,6%. Această valoare ar plasa salariul minim în 2023 la 1.046 de euro. Care sunt celelalte ipoteze
Citește și: Salariul minim interprofesional în Spania în 2022 și cum a crescut de la 10,8 euro din 1963 la valoarea de astăzi

După această creștere, sunt propuse două scenarii intermediare. Unul este de 5,4% (noua valoarea ar fi 1.054 de euro). Altul este de 6,6% (caz în care noua valoare ar fi de 1.066 de euro). Cel mai pozitiv scenariu ar fi acea creștere de 8,2% , și creșterea salariului minim în Spania ar fi până la 1.082 de euro. Informațiile vin de la coordonatorul comisiei de experți, profesorul Inmaculada Cebriá. Cebrián a subliniat că astfel salariul minim ar ajunge la 60% din salariul mediu net al anului 2022 angajat în Carta Socială Europeană. Expertul a insistat asupra dificultății pe care o implică realizarea estimărilor asupra salariului mediu, din cauza întârzierii actualizării statisticilor.

Creșterea salariului minim în Spania, cât ar trebui să fie

Totodată, acesta a precizat că salariul mediu net în 2020 a fost de 1.856 de euro. Din această valoare, se obține că SMI-ul în 2020 ar fi trebuit să fie de 1.035 de euro. Cu acest punct de plecare, experții au folosit două surse diferite pentru a estima creșterile salariilor medii pentru 2021 și 2022, Ancheta costului muncii și Ancheta Contractelor Colective. Experții recomandă, de asemenea, în raportul lor, să revizuiască salariul minim după șase luni pentru a-i evalua adecvarea într-un context inflaționist.

La rândul său, ministrul Muncii a asigurat că decizia privind creșterea salariului minim în Spania va fi luată în acord cu agenții sociali. Guvernul a anunțat că va convoca sindicatele și patronatele miercurea viitoare, pentru a discuta această chestiune.

Propunerea sindicatelor

„SMI este un instrument foarte eficient. A servit la ameliorarea marii probleme a Spaniei: inegalitatea. În plus, a servit pozitiv la impactul asupra celor mai mici salarii”, a subliniat vicepreședintele. Yolanda Díaz a mai subliniat că din 2018 până în 2022, cu o creștere a SMI de aproape 36%, au fost create peste un milion de locuri de muncă.

Sindicatul UGT a cerut ca salariul minim să crească cu 10% în 2023. Asta ar însemna ca salariul minim să ajungă la 1.100 de euro. Cifra se situează peste intervalul propus de comitetul de experți (1.082 de euro). Sindicatul mai solicită ca acest salariu minim să fie revizuit o dată la șase luni. Doar așa, în cazul în care acesta este „debordat” de inflație ar putea menține puterea de cumpărare.
Citește și: Spania, lucrătorii casnici, primii care câștigă din creșterea salariului minim la 1000 euro pe lună

Sursa: rtve.es, ZiarulRomanesc.es