Conflict din dragoste la spital, protagoniști sunt doi bărbați după ce au aflat că aveau o relație cu aceeași femeie care, în urma unui accident rutier, se afla la Terapie Intensivă. Spiritele au luat foc chiar pe coridoarele spitalului în care merseseră să o viziteze. La final, amândoi au fost și ei internați și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Conflictul a avut loc în fața mai multor martori, și a fost nevoie și de intervenția forțelor de ordine. Unul dintre protagoniști a sfârșit prin a-și înjunghia rivalul.
Citește și: Bătaie între români în Spania, ambii erau săraci: unul e mort, celălalt în arest
Totul a început cu un accident de circulație pe 19 ianuarie dimineața, la Oviedo. Pe una dintre străzile orașului, o femeie de 34 de ani a fost implicată într-un accident destul de spectaculos în care au fost implicate trei vehicule.
Chiar în fața „soacrei”
Femeia, în stare gravă, a trebuit să fie eliberată dintre fiarele mașinii de Serviciul de Pompieri și Salvare (SEIS). Când au scos-o din vehicul, o unitate mobilă a trebuit să o trateze la fața locului din cauza stării în care se afla până când a putut fi transferată la Spitalul Universitar Central din Asturias (HUCA). Acolo a fost supusă analizelor suplimentare la Urgențe.
Odată ajunsă la spital, medicii au transferat-o la Terapie Intensivă. Atunci au început să sosească apropiații. Inclusiv actualul ei partener. Dar și fostul ei partener. Cu fostul partener, potrivit martorilor, femeia a continuat să mențină o relație.
Cearta dintre cei doi bărbați a început în sala de așteptare, în fața mamei femeii. Potrivit diariodesevilla, discuția dintre cei doi a fost așa aprinsă că unul dintre ei l-a lovit pe celălalt, care la rândul său a scos o armă cu lamă și l-a înjunghiat.
Amândoi au trebuit să fie internați în spital. Mama femeii pentru care toți se aflau acolo a trebuit și ea să fie îngrijită de personalul medical pentru un atac de anxietate. Bărbatul care a atacat cu cuțitul se află în arestul poliției, și continuă să fie internat în același spital.
Ambii participanți la ceartă au refuzat să depună mărturie în dimineața zilei de 20 ianuarie în fața judecătorului pentru evenimentele petrecute.
Conflict din dragoste la spital, ce spune ancheta
Potrivit anchetei Parchetului, ambii protagoniști au apărut la spital, asigurând că au o relație romantică cu femeia internată. Acolo însă ambii au avut parte de o surpriză. Fiecare dintre ei a aflat de relația pe care celălalt pretindea că o are cu aceași persoană.
Ministerul Public cere 4 ani de închisoare pentru suspectul de înjunghiere, pe lângă o amendă de 4.500 de euro. Pentru al doilea cere o amendă de 4.500 de euro pentru agresarea și rănirea presupusului autor al înjunghierii. Acum, un ordin reciproc de restricție îi ține sub supraveghere pe amândoi, până când procesul poate fi ținut pentru cele întâmplate.
Citește și: Bătaie cu foarfecele între frizeri la Madrid: înjunghiat de opt ori
Sursa: diariodesevilla, ZiarulRomanesc.es