Sari la conținut

Ceartă în familie în Spania, un bărbat a dat intenționat cu mașina peste soacra sa și a fugit – Video. Imagini șocante

Știri Spania – Ceartă în familie în Spania – Un bărbat este căutat de Poliție după ce a dat cu mașina intenționat peste soacra sa, în timp ce, în mijlocul străzii, avea loc o ceartă în familie. Evenimentele s-au petrecut luni după-amiază, 20 septembrie 2022, la Valencia. După o confruntare în familie, șoferul vehiculului, care nu deținea permis de conducere, a lovit victima și apoi a fugit pe străzile orașului.

Citește și: Accident rutier în Spania, condamnare la 10 ani și jumătate de închisoare, a intrat pe contrasens și a ucis un alt șofer

Motivul conflictului care stă la baza evenimentelor este un accident de circulație, fără vătămare corporală, în orele dinaintea acestui scandal. În accident a fost implicat bărbatul acum căutat. Se pare că acesta dorea ca soacra sa să mintă. Ea ar fi trebuit să explice asiguratorului că accidentul a fost provocat de fiul său, adică de propriul cumnat, pentru că el nu avea permis de conducere.

Refuzul soacrei a dus la o ceartă între membrii celor două familii, care a degenerat. Ginerele și rudele lui au ajuns să se urce în mașinile lor și să fugă de la fața locului, strigând și amenințând. Mașina condusă de ginerele de 24 de ani a revenit în sensul giratoriu după ce a lovit un semnal de circulație și, a izbit-o cu cruzime pe soacră. Aceasta a fost aruncată și a lovit cu capul la pământ.

Ceartă în familie în Spania, imaginile accidentului

Un locuitor din zonă a filmat totul iar imaginile au au ajuns în mâinile autorităților. Se poate observa cum mai multe persoane, inclusiv victima, au lovit mașina cu diverse obiecte. Autoturismul condus de tânărul de 24 de ani se îndreaptă spre soacra sa și dă peste ea în mare viteză.

Femeia a fost rănită și a avut nevoie de asistență medicală. A fost transferată cu o ambulanță la Spitalul Clinic din Valencia. Acolo a suferit o intervenție chirurgicală de urgență, apoi a fost externată.

În acest moment, Poliția Națională continuă căutarea acestui tânăr de 24 de ani. Va fi acuzat de tentativă de omor. Un amplu dispozitiv de polițiști a fost amenajat în Burjassot, unde el locuiește, pentru a evita eventualele represalii între familii.

Soacra crede că intenția ginerelui ei a fost să o omoare. „A venit cu intenția de a mă ucide” , a spus ea polițiștilor, cărora nu le venea să creadă că era în viață. „Polițiștii care erau acolo m-au atins și și mi-au spus: din ce ești făcută?”.

Citește și: Lacrimi și regrete pentru Cristian Chira, românul a murit în Spania într-un cumplit accident rutier

ziarulromanesc.es

Etichete: