Sari la conținut

Cazul româncei ucise în bătaie la Torrejon de Ardoz, lângă Madrid. Premierul Pedro Sanchez, mesaj emoţionant după moartea Mădălinei

În urmă cu câteva zile, o crimă oribilă a șocat comunitatea din Torrejon de Ardoz, lângă Madrid, Spania. Paul, un român de 37 de ani, și-a omorât iubita, tot româncă, în bătaie, apoi a încercat să-și ascundă fapta spunându-le polițiștilor că tânăra s-a înecat cu un os de pește. Nenorocirea a avut loc luni, fapta românului ieșind la iveală după ce acesta a sunat la numărul unic de urgență, anunțând că iubita lui, Mădălina Neacșu, s-a înecat cu un os de pește. Tânăra de 31 de ani a fost transportată la Spitalul Torrejon. Acolo, medicii au anunțat imediat poliția, indicând că victima se afla în comă cu leziuni incompatibile cu viața din cauza unei fracturi de craniu.
Citiți și: S-a încheiat cazul Mădălinei, românca găsită spânzurată în locuința partenerului ei din Spania

Premierul Pedro Sanchez, mesaj emoţionant după moartea Mădălinei

Premierul Spaniei Pedro Sanchez, scrie observatornews.ro, a transmis condoleanţe familiilor a două femei ucise de partenerii lor, printre care şi Mădălina Neacşu:

„Două femei au fost ucise de partenerii lor în ultimele zile. Ei continuă să ucidă, însă noi nu vom permite. Vom lupta cu #violenciamachista până când va fi eradicată din societatea noastră, vom apăra neobosit viața femeilor. Toată compasiunea mea pentru familiile amândurora”, a scris premierul Pedro Sanchez, pe Twitter, unde a distribuit o postare a Delegației Guvernului împotriva violenței de gen. „Confirmăm decesul a două femei, una de 20 de ani la Barcelona și alta de 31 de ani în Torrejón de Ardoz, presupuse ucise de partenerii lor”.

Potrivit instituției, numărul femeilor ucise în Spania, în urma cazurilor de violență de gen, se ridică la 23 în 2020 și 1.056, din 2003 până în prezent.

Filmul crimei din Torrejon de Ardoz

Potrivit El Mundo, crima a avut loc după ce Mădălina şi iubitul ei, Paul, au luat cina în curtea companiei de transport pentru care lucrau amândoi. Duminică, cei doi au petrecut cu prietenii lor până la miezul nopții, când cuplul le-a spus celorlalți că merg să „bea o cafea”. Apoi au plecat spre casă cu o mașină a firmei.

După câteva ore, încă, bărbatul s-a întors la firmă, dar era singur. Surse din anchetă spun că un martor l-ar fi văzut pe român cum o scoate pe Mădălina din mașină. Luni dimineață, în jurul orei 2.00, Paul a sunat la numărul unic de urgență cerând ajutorul și anunțând că iubita lui s-ar fi înecat cu un os de pește.

Medicii de pe salvare au intubat-o pe Mădălina, au stabilizat-o și au transferat-o la spital, de unde au sunat la Poliție. Marți noapte, românca s-a stins la spital. Românul în vârstă de 37 de ani a fost arestat și este anchetat în calitate de suspect. Cei doi erau împreună de doi ani de zile.

Etichete: