Sari la conținut

Spania, 25 de profesioniști de la un spital public au reușit să salveze viața unei mame și a nou-născutului – VIDEO

Caz complex de naștere în Spania – O echipă de medici de la Spitalul public Gregorio Marañón din Comunitatea Madrid a reușit să abordeze cu succes îngrijirea unui caz de sarcină și naștere ulterioară de mare complexitate. Pacienta era o femeie de 34 de ani, cu două operații cezariane anterioare și diagnosticată cu o afecțiune foarte rară și gravă care punea în pericol atât viața ei, cât și a bebelușului pe care îl aștepta. O echipă formată din 25 de profesioniști, au întocmit un program detaliat de acţiune pentru a trata acest caz.
Citește și: Un băieţel din Spania a fost externat, după ce a stat 11 zile la ATI. Copilul a părăsit spitalul în aplauzele medicilor

Cazul a fost extrem de complicat. Echipa care a urmărit acest caz complex de naștere a fost alcătuită din anestezişti, radiologi intervenţionişti, obstetricieni, urologi şi neonatologi, moaşe şi personal de îngrijire medicală. Femeia, pe lângă fatul că avusese două operații de cezariană anterioare a fost diagnosticată și cu acreta placentară. Aceasta este o afecțiune foarte rară în care placenta aderă puternic de pereții uterului, afectând mușchii și alte organe. Atât de gravă încât pune în pericol viața gravidei și a bebelușului.

Acest caz complex de naștere a fost supravegheat într-un spital public din Madrid, centru de referință în îngrijirea sarcinilor și nașterii cu risc mare. Spitalul dispune de echipă umană multidisciplinară și este dotat cu tehnologia necesară pentru a minimiza eventualele complicații.
Citește și: Caz terifiant în Spania, bebeluș în comă după ce a rămas închis, fără aer și mâncare, într-o mașină

Caz complex de naștere în Spania, cum au acționat medicii

Operația a fost foarte complexă. În primul rând, fluxul de sânge către pelvis a trebuit să fie redus pentru a limita sângerarea în timpul intervenției. Acest lucru a fost realizat prin introducerea unui balon prin vena femurală care a redus aportul de sânge. Ulterior, a fost efectuată o operație cezariană cu extracție fetală și închiderea uterului fără detașarea placentei.

După verificarările necesare făcute de către ginecologi și urologi, balonul a fost umflat și s-a efectuat o histerectomie totală. Intervenția s-a desfășurat cu succes, iar perioada postoperatorie a mamei s-a dezvoltat complet normal, fiind externată la trei zile după operație. La rândul său, bebelușul s-a născut în stare perfectă. Atât mama cât și bebelușul au fost externati din spital. Nu necesită nici un fel de monitorizare specială.
Citește și: Iuliana Pohace, coafeza româncă din Bilbao care a avut grijă o noapte de bebelușul răpit din maternitate, iată ce a povestit

Sursa: Comunidad Madrid, ZiarulRomanesc.es