Știri Spania – Caniculă Spania iulie 2022 – Valul de căldură extremă a provocat 360 de morți în Spania, în primele 6 zile, până pe 15 iulie, au anunțat autoritățile spaniole. Într-o singură zi, vineri, 15 iulie 2022, s-au înregistrat 123 de decese atribuite căldurii excesive.
Caniculă Spania iulie 2022
Spania se confruntă cu un al doilea val de căldură începând din 10 iulie.
Institutul de Sănătate Carlos III, din cadrul Ministerului Sănătății, afirmă că numărul deceselor cauzate de temperaturile ridicate este de 360 în primele șase zile, până pe 15 iulie.
Citește și:Val de căldură extremă în Spania, termometrele ajung la 45 de grade în mai multe provincii
Cifrele nu includ decesul unui muncitor din Madrid, care lucra la curățenia străzilor, și care vineri fusese internat în spital.
El a murit după ce a făcut insolație, a căzut inconștient pe stradă.
Un martor a chemat Salvarea și, când medicii au ajuns la fața locului, l-au găsit pe bărbat încă în viață, dar cu o temperatură corporală de 41,6 grade.
Bărbatul de 60 de ani se afla pe San Diego Avenue din Puente de Vallecas când, în jurul orei 17:30, când s-a prăbușit inconștient.
Echipa medicală a aplicat gheață rece și soluție salină rece și l-a acoperit cu o pătură hipotermică.
Bărbatul a fost transferat la Spitalul Gregorio Marañón în stare gravă.
A murit însă, după puțin timp.
Purtători de cuvânt ai diferitelor partide politice au transmis condoleanțe familiei.
Ei au cerut măsuri pentru ca lucrătorii să nu se expună la soare în căldura caniculei și în orele cu cele mai ridicate temperaturi ale zilei.
Institutul de Sănătate Carlos III a mai raportat că pe parcursul întregii luni iunie Spania a înregistrat 829 de decese din cauza căldurii excesive.
Mii de persoane evacuate în Sudul Spaniei, din cauza incendiilor
Direcția Generală de Protecție Civilă și Situații de Urgență menține avertizările de caniculă în weekend.
Duminică, 17 iulie 2022, este de așteptat să nu mai existe zone cu avertizare roșie de risc extrem, dar valul de căldură va continua să afecteze aproape toată Peninsula și Insulele Baleare.
Țara se confruntă și cu incendii forestiere pe mari suprafețe.
Peste 3.000 de persoane au fost evacuate preventiv din două municipalități, din cauza incendiului care se extinde în regiunea Sierra de Mijas din Malaga, în sudul Spaniei.
🔴 DECLARADO #IFMijas, #Málaga, en Paraje „El Higuerón”. Medios desplegados: 1 avión coordinación (ACOA-4), 3 helicópteros (LA-7, MA-40, MA-41), 1 Súper Puma (KA-70), 3 aviones carga en tierra (TA-2, TA-3, TA-7), 4 #BRICAS, 4 grupos de #BomberosForestales, 2 #AAMM y 2 autobombas pic.twitter.com/53teGtvxMu
— INFOCA (@Plan_INFOCA) July 15, 2022
Recomandările Protecției Civile
- Limitați expunerea la soare
- Evitați activitatea fizică prelungită în mijlocul zilei
- Beți multă apă sau lichide
- Mâncați mese ușoare, regulate
- Purtați haine deschise la culoare și protejați-vă capul
- Aveții grijă de copiii, bătrânii și persoanele bolnave, nu lăsați niciodată copii, bătrâni sau animale în interiorul unei mașini
- Respectați pădurea și evitați comportamentele care pot provoca un incendiu de pădure precum aruncarea cu mucuri, lăsarea gunoiului; neglijența este la originea majorității incendiilor.
- Dacă vedeți o coloană de fum, trebuie să anunțați imediat 112.
Citește și: Caniculă Spania, 84 de morți în primele trei zile ale valului de căldură
Sursa: proteccioncivil.es, ziarulromanesc.es