Sari la conținut

CANICULĂ ÎN ANDALUZIA! După explozia de noi focare de coronavirus, Spania se confruntă cu o altă problemă: temperaturi foarte ridicate

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei – regiunea Andaluzia – că autorităţile spaniole au emis, pentru luni şi marţi, un cod portocaliu de caniculă pentru această regiune.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Sevilla: +34 954233243, +34 954230947, +34 954624053, +34 954624070, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă, arată un comunicat MAE transmis Agerpres.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Oficiului consular al României la Sevilla: + 34 648212169.

Deși comunicatul încă nu a apărut pe site-ul vreunei misiuni diplomatice române din Spania, Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet madrid.mae.ro, http://sevilla.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

https://ziarulromanesc.es/spania-pierde-controlul-asupra-pandemiei-la-doar-o-luna-de-la-relaxare-sunt-peste-200-de-focare-active/
Etichete: