Sari la conținut

Au murit, deşi au fost declaraţi vindecaţi. Care este explicaţia medicilor?

Noul coronavirus ar putea rămâne în plămânii pacienţilor aparent vindecaţi şi care nu mai prezintă simptome, fără ca acest lucru să poată fi depistat prin testele convenţionale, potrivit unui studiu realizat de un grup de cercetători chinezi.


Studiul, elaborat de medici de la Universitatea de Medicină Militară din oraşul chinez Chongqing, descrie cazul unei femei în vârstă de 78 de ani care la jumătatea lunii februarie a murit în mod neaşteptat după ce aparent se vindecase de COVID-19 şi a avut rezultat negativ la trei probe de coronavirus.
Autopsia nu a relevat prezenţa virusului în ficat, inimă, intestine, piele sau măduva osoasă, în schimb acesta a fost descoperit în ţesutul pulmonar care, în pofida faptului că pacienta nu mai avusese simptome, prezenta daunele specifice unei infecţii virale.

Autorii studiului, care subliniază că ″există o necesitate urgenţă să înţelegem patogeneza infecţiei cu COVID-19″, propun efectuarea de lavaje bronhoalveolare (LBA), respectiv spălarea arborelui respirator, înaintea externării pacienţilor pentru a se depista virusurile ascunse, deşi este o procedură complexă şi costisitoare.
Posibilitatea ca virusul să nu fie eliminat complet din organism după ce un pacient se vindecă de COVID-19 şi incertitudinea cu privire la dezvoltarea unor anticorpi suficienţi pentru garantarea imunităţii în faţa unei posibile noi infecţii sunt două dintre problemele care preocupă în mod deosebit comunitatea medicală în pandemia provocată de noul coronavirus.
Medicii atrag atenția că coronavirus nu atacă doar plămânii, ci și alte organe.
Un video făcut public de un doctor din Statele Unite dezvăluie cum sunt afectați plămânii unui pacient de noul coronavirus, prin intermediul unei radiografii 3D.
Medicii prezintă cum pacienții sunt asimptomatici, însă, plămânii lor nu reușesc să mai funcționeze în mod corect, potrivit CNN.
Imaginile arată o vătămare extinsă a plămânilor unui bărbat în vârstă de 59 de ani, cu hipertensiune arterială. Acum, după ce a fost infectat, el are nevoie de un ventilator care să-l ajute să respire, dar și de un aparat care să circule și să-i oxigeneze sângele.

https://ziarulromanesc.es/spaniolii-pe-strazi-dupa-48-de-zile-de-izolare-am-fost-ca-un-copil-in-ajunul-craciunului-mi-am-dorit-sa-ies-sa-alerg-sa-vad-lumea/