Sari la conținut

Zece deținuți (și români) și 11 tone de droguri confiscate în diferite orașe, operațiunea Gărzii Civile

11 tone de droguri confiscate
11 tone de droguri confiscate

Știri din Spania11 tone de droguri confiscate – Garda Civilă și OFAST (Office Anti Stupéfiants ) al Poliției Naționale Franceze, cu sprijinul Europol și Eurojust, au arestat zece persoane și au confiscat peste unsprezece tone de droguri de la o organizație criminală care se ocupa cu traficul internațional de droguri. Din Maroc și Spania acestea ajungeau în alte țări europene: Franța, Italia, Belgia, Olanda și România. Deținuții sunt de naționalitate franceză, spaniolă, română și italiană. Au fost sechestrate și capete de tractor, semiremorci, arme de foc, vehicule de ultimă generație și material electronic, toate evaluate la câteva milioane de euro și atribuibile organizației criminale.
Citește și: Droguri aduse din Spania în România cu o firmă de coletărie: DIICOT a confiscat peste 13 kg de cannabis

Deținuții sunt opt bărbați și două femei

Potrivit Gărzii Civile, deținuții sunt opt bărbați și două femei. Acuzațiile care li se aduc sunt trafic de droguri, spălare de bani, apartenență la o organizație criminală, deținere ilegală de arme și falsificare de documente. Mai precis, au fost confiscate 9.600 de kilograme de hașiș și 1.450 de kilograme de marijuana. Odată introduse pe piața europeană, ar fi adus câștiguri de 100 de milioane de euro.

11 tone de droguri confiscate

Cele zece arestări au fost efectuate în diferitele faze ale operațiunii. Alte arestări au fost efectuate anterior în diferitele capturi de transport de droguri, în care au fost arestați șoferii de tir.

Percheziții au fost efectuate în mai multe faze ale anchetei. Polițiștii au mers la adrese din Valdemoro (Madrid), Portillo de Toledo, Novés și Yuncos (Toledo), Mijas, Alhaurín el Grande și Marbella (Málaga). Agenții au confiscat opt ​​arme de foc, un telefon prin satelit, două aparate de ambalat în vid pentru marijuana, numerar, un număr mare de telefoane mobile (majoritatea criptate) și echipamente informatice. În plus, au fost confiscate vehicule de ultimă generație, camere de supraveghere camuflate, sisteme de urmărire prin GPS, autotractoare și semiremorci. Unele dintre vehiculele confiscate aveau cu fund dublu pentru a ascunde drogurile.

11 tone de droguri confiscate: organizația folosea cooperative și companii de logistică

Operațiunea celor 11 tone de droguri confiscate a început în noiembrie 2020. Atunci, Garda Civilă din Toledo a primit un Ordin European de Investigare (OEI). Era emis de Autoritatea Judiciară Franceză. Se solicita o anchetă în legătură cu mai multe capturi de droguri din Franța. La rândul său, OFAST al Poliției Naționale Franceze a demarat o anchetă pe teritoriul său ca urmare a unui lot de peste 1,5 tone de marijuana și hașiș interceptat în luna mai.

Anchetatorii au descoperit o organizație cu sediul în Sudul Spaniei, în provincia Malaga. Activitatea acesteia era intermediarea între Maroc, Spania și Europa. Transportul era facilitat de cărăuși. Cercetările au dat roade când organizația a decis să reia activitatea infracțională, după ce a redus-o de la sfârșitul lunii aprilie 2021. Marfa, 526 kg de polen de hașiș a fost interceptată în provincia Valencia într-un control efectuat asupra unui camion.

Membrii organizației s-au folosit cooperative și companii ale căror proprietari erau pentru a îngreuna cercetările. În acest fel depistau anchetatorii care voiau să ajungă la managerii finali ai transportului. Sarcina a devenit și mai complicată atunci când aceștia activau în alte țări, din cauza reglementărilor diferite.
Citește și: Droguri din Spania, introduse în ţară prin intermediul unei firme de transport internaţional, român arestat în flagrant

Sursa: GuardiaCivil, ZiarulRomanesc.es