Știri din Spania. Tragedie în comunitatea de români din Sevilia. Un teribil accident rutier a curmat viața a doi români. Alți patru sunt grav răniți, mai mulți au fost operați de urgență. Totul într-o nenorocită dimineață de miercuri, 18 mai 2022, când se duceau la muncă, aflați într-o țară străină.
La ora 8 dimineață, Garda Civilă a comunicat Consulatului General al României la Sevilla că s-a produs un accident în care erau implicați mulți români.
La fel, comunicarea a venit și de la Serviciul de urgență 112. Implicarea celor două instituții nu prevestea decât un lucru foarte grav și că este vorba de o mare tragedie.
Oamenii se aflau în drum spre Malaga din orașul sevillian Pedrera și mergeau la muncă, pe câmp, la cules de usturoi.
Victimele sunt români rezidenți în Spania. Majoritatea erau stabiliți în comunitatea de lângă locul unde s-a produs accidentul. Alții erau veniți și din alte comunități, chiar și din Castilia la Mancha.
Sunt muncitori sezonieri, care trudesc mult pentru a duce pâinea acasă la sfârșitul zilei. Se mută în toată Spania, acolo unde este de lucru. Acum este timpul pentru culesul usturoiului.
Cine sunt victimele, doliu în comunitatea românească
„Se cunosc toți între ei, sunt mame și fiice, surori și frați cumnați, soț și soție, cei 27 de pasageri prezenți în autocarul răsturnat”, a declarat pentru Ziarul Românesc Spania Bogdan Stănescu, consulul general al României la Sevilla.
Oficialul român a mers imediat la locul accidentului. Ne-a spus că, dintre răniți, unii au fost supuși intervențiilor chirurgicale, mai precis 4 persoane. În urma accidentului, unele persoane au suferit răni foarte grave și probabil le vor fi amputate picioarele.
Și alți români sunt la spital. Cei are au suferit răni mai ușoare au rămas toată ziua în afara spitalului. Voiau să afle vești despre cei care erau înăuntru și erau mai grav. Medicii au asigurat că sunt în afara oricărui pericol, dar sunt sub stricta observație a personalului medical.
La Spitalul din Osuna s-a dus și consulul Bogdan Stănescu. Acolo sunt toți răniții. În acest centru spitalicesc se acordă sprijin psihologic victimelor și familiilor acestora. Cei doi români decedați sunt sunt la morga Institutului Medico Legal din Sevilla.
Tragedie în Spania. „Încercăm să le fim alături acestor români și facem demersuri consulare pentru formalitățile de care au nevoie”, a precizat Bogdan Stănescu. El a subliniat că oamenii au documente de identitate în Spania, precum NIE.
Majoritatea aveau contracte de muncă, și se pare că cinci dintre ei ar fi urmat să semneze aceste contracte. La momentul și în ziua accidentului se pare că NU le aveau.
Oficialii români au fost contactați de cei spanioli, care le-au transmis condoleanțe. Oficiul consular menține contactul cu familiile celor decedați pentru sprijinirea acestora conform competențelor consulare.
Ancheta este în desfășurare
Ancheta accidentului este în desfășurare. Din primele informații se pare că autobuzul a intrat cu viteză într-o curbă strâmtă; șoferul spaniol a pierdut controlul și autobuzul s-a răsturnat. Șoferul a rezultat negativ la controalele de alcoolemie.
Accidentul s-a produs la ora 6:56 dimineața la kilometrul 2 al drumului A-8327. A cauzat blocarea totală a drumului, după cum a raportat Direcția Rutieră spaniolă. Este o stradă cu două sensuri, cu o bandă pentru fiecare sens de mers.
Acolo, în curbă, autobuzul s-a răsturnat, pe partea dreaptă, ocupând toată lățimea drumului.
„Ceea ce am văzut este greu de uitat. Imaginile erau groaznice. Oameni care țipă după ajutor și rude care au venit să-și caute pe ai lor”, a spus primarul din Pedrera, Antonio Nogales, potrivit sevilla.abc.es.
Victimele fac parte din numeroasa comunitate românească stabilită în acest oraș sevillian, de aproximativ 5.000 de locuitori, de câțiva ani.
Sursa: sevilla.abc.es, ziarulromanesc.es