Sari la conținut

Spania, procurorii cer 6 ani de închisoare pentru românul care și-a ucis fratele venit în vizită

Spania, proces pentru românul fratricid, el va apărea în fața judecătorilor joi, 2 iunie

Spania, proces pentru românul fratricid. Și-a ucis fratele venit în vizită, din România. Bărbatul acuzat avea 58 de ani la momentul faptelor, întâmplate la Oroso. Procurorii cer șase ani și șase luni de închisoare, plus 168.500 de euro despăgubiri.

CG, acuzatul, are acum 60 de ani. Fratele său venise de câteva zile la el, în Spania. Tragedia s-a întâmplat pe 22 septembrie 2020.

Românul și-a recunoscut fapta, s-a predat imediat după incident, la Garda Civilă. Era încă plin de sânge.

Procesul său va avea loc joi, 2 iunie, la ora 10:00. Potrivit rechizitoriului, care îl acuză de omor, cei doi frați petrecuseră puțin timp împreună în Spania până să se întâmple tragedia.

Spania, proces pentru românul fratricid

În noaptea de 21 septembrie 2020 au ieșit împreună la cină. Au mers în diverse locuri de distracție și după ce amândoi au consumat diferite băuturi alcoolice, s-au întors acasă. 

Ajunși acasă au continuat să bea alcool. În timp ce amândoi erau beți și la o oră nedeterminată, între orele 1.30 și 5.00, pe 22 septembrie, a început o ceartă.

Cearta a continuat cu lovituri. La un moment dat, acuzatul a luat un cuțit și l-a provocat fratelui o tăietură adâncă la gât. Procurorii susțin că rana a fost provocată conștient și voluntar.

Citește și: Procese ale unor români, repetate din cauza problemelor tehnice de la Tribunalul din Zaragoza

Acuzatul era cunoscut în zona în care locuia. Unii au spus că era ceva obișnuit să-l vezi prin oraș sub influența alcoolului, dar era mereu liniștit și calm. Alții și-au amintit că a avut mai multe altercații în barurile din zonă când era beat. 

Pedeapsa solicitată de Parchet ține cont de circumstanțele atenuante ale confesiunii și beției, și de relația de rudenie dintre victimă și acuzat, potrivit nuestraespana.

Surse: nuestraespan, ziarulromanesc.es