in

Spania: Un român a declarat că este „analfabet” ca să nu fie verificat de poliție. Era căutat din 2017

Polițiștii din Elizondo (Navarra) anunță că l-au arestat pe un român în vârstă de 33 de ani care era căutat cu mandat internațional de arestare pentru abuz sexual asupra unei minore, faptă comisă în 2017.

Miercuri, 3 iunie, agenții au controlat în Sunbilla, pe șoseaua N-121-A, un vehicul în care se aflau trei persoane, toate de naționalitate română.

Doi dintre români au prezentat documente de identificare, iar al treilea le-a declarat polițiștilor că și-a uitat actele în locuința sa din Pamplona.

În acel moment, oamenii legii i-au cerut să-și scrie numele pe o foaie de hârtie pentru a-l verifica în bazele de date. Însă românul a refuzat, susținând că nu știe să scrie și să citească.

Agenților li s-a părut dubioasă această afirmație și au decis să percheziționeze mașina în care au găsit, într-un loc ascuns, un portofel în care se afla cartea de identitate a românului.

Căutându-i numele în bazele de date, agenții au descoperit că românul „analfabet” era căutat cu mandat internațional de arestare, emis de Tribunalul din Navarra, pentru abuz sexual asupra unei copile.

Bărbatul a fost arestat și închis în Penitenciarul din Pamplona. În trecut a comis și alte fapte penale, printre care sechestrare de persoană, amenințări, rele tratamente, jaf etc.

Bâlbe ale guvernului spaniol: când se deschid graniţele pentru turiştii străini?

Spania, numărul oamenilor care solicită ajutor a crescut semnificativ, lucrători ai Crucii Roșii și bisericilor distribuie alimente pentru nevoiași