in

Spania: Românce exploatate sexual la „scară industrială”. O rețea internațională de proxeneți a fost destructurată de polițiști

romance prostitutie

Agenții Poliției Naționale Spaniole, Mossos de Escuadra și Poliția Română au eliberat 18 femei în Spania și România în cadrul unei operațiuni de poliție împotriva unei rețele internaționale de proxeneți al cărei centru de operațiuni se afla la Girona, dar de unde femeile erau plasate inclusiv în Regatul Unit, Danemarca și Germania. În unele cazuri, proxeneții au tatuat femeile pentru a-și marca „proprietatea”.

Până la 180 de agenți din ambele țări, în coordonare cu Europol, au participat la această operațiune de poliție, cu descinderi coordonate în 2 case din Figueres (Girona) și în 14 din România.

În Spania, au fost reținute 8 persoane iar în România alte 11 persoane. Toate persoanele au fost plasate în arest, prin ordin judecătoresc.

Poliția a eliberat 11 femei în România și alte 7 în Spania, inclusiv o minoră care, pe lângă prostituție, a fost nevoită să producă fotografii și materiale pornografice.

Ancheta a început când agenții Mossos și Poliția Națională au observat un grup de origine română care dorea să monopolizeze controlul prostituției pe străzile diferitelor orașe din regiunile Alt Empordà și La Selva.

Proxeneții au forțat femeile să lucreze continuu cu condiții igienice deplorabile, chiar și când au rămas însărcinate. Unele dintre aceste femei au fost marcate cu tatuaje, astfel încât alte organizații rivale să știe că sunt „proprietatea” lor, rămânând legate de ele pe viață și asimilând ideea că singura alternativă de a subzista era exercitarea prostituției.

Un purtător de cuvânt al Poliției Naționale Spaniole a spus: „Organizația avea legături cu Marea Britanie, Danemarca și Germania, unde a forțat femeile să lucreze ca prostituate.”

„Când organizația și-a dat seama că pandemia de coronavirus a dus la o încetinire a afacerilor și a beneficiilor în zonele pe care le controla în Girona, ea și-a mutat majoritatea membrilor și victimelor în România și Marea Britanie cu intenția de a reveni în Spania atunci când condițiile se vor îmbunătăți.”

Informațiile despre arestări vin după ce secretarul de Interne Priti Patel a fost îndemnat anul trecut să oprească Marea Britanie să se mai dezvolte ca „paradis al proxeneților”. Militanții susțin că femeile traficate, provenite în special din România, erau exploatate sexual la „scară industrială”.

Dame Diana Johnson, președinta grupului parlamentar al tuturor partidelor (APPG) privind exploatarea sexuală în scop comercial, spunea atunci: „Exploatarea sexuală la scară industrială a femeilor din România de către bărbații din Marea Britanie este un scandal național.”

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA

Spania A IEȘIT de pe lista țărilor de risc, CNSU a adoptat astăzi hotărârea 18/2021

romanca disparuta

Răsturnare de situaţie în cazul Danei Leonte, românca dispărută în Spania. Presupusul criminal pretinde 50.000 de euro de la fratele victimei