in

Spania: Fostul premier Mariano Rajoy, acuzat că a primit bonusuri financiare în mod ilegal

Mariano Rajoy

Fostul premier spaniol Mariano Rajoy a fost acuzat de către un fost trezorier al formaţiunii sale politice, Partidul Popular (PP), că a primit ilegal bonusuri financiare înainte de a prelua guvernul în 2011, transmite AFP, citată de Agerpres.

Administrator al PP în perioada 1990-2008, apoi trezorier până în 2009, Luis Barcenas este personajul-cheie în această afacere de corupţie.

În procesul deschis la Audienţa Naţională, tribunal care judecă dosare de acest tip, el a afirmat că printre beneficiarii acestor plăţi figurau, printre alţii, Mariano Rajoy, alte şapte personalităţi care au deţinut funcţii importante în Partidul Popular sau portofolii ministeriale, întâi în guvernul José Maria Aznar (1996-2004), apoi în cel condus de Mariano Rajoy (2011-2018).

Potrivit lui Luis Barcenas, aceste viramente aveau drept scop să le permită oficialităţilor respective să menţină în interiorul guvernului acelaşi nivel de remunerare ca al deputaţilor PP şi ca ei să cumuleze salariul de ales şi sporul de reprezentare.

Rajoy, care a respins aceste acuzaţii, urmează să fie audiat în calitate de martor în timpul acestui proces prevăzut să dureze până în luna mai. El va evita totuşi o confruntare delicată cu Luis Barcenas, şeful completului de judecată respingând această cerere a avocaţilor fostului trezorier al PP.

Judecătorii spanioli au stabilit deja, în cadrul unui alt proces, că PP a primit donaţii nedeclarate vreme de decenii şi a oferit în schimb contracte publice unor oameni de afaceri. Partidul Popular a fost amendat, iar Barcenas şi alţi foşti politicieni şi oameni de afaceri au primit pedepse cu închisoarea.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA

Curtea Supremă confirmă pedepsele de peste 30 de ani închisoare pentru un grup de proxeneți care au forțat românce să se prostitueze pe Calle Montera la Madrid

munca de acasa

Românii nu mai vor să plece la muncă peste hotare, dar vor să muncească de acasă pentru angajatorii străini