Sari la conținut

Revizia mașinii înmatriculate în Spania: procedura corectă

Revizia mașinii înmatriculate în Spania

Revizia mașinii înmatriculate în Spania unde se face? Plănuiești să pleci acasă de Paște și să profiți ca să faci și revizia mașinii, da? Nu ești singurul, mai sunt și alții care au pe cineva în România care poate rezolva problema asta. În România costurile sunt mai mici, e adevărat, dar este recunoscută în Spania revizia făcută așa?
Citește și: Ghid pentru înmatricularea unei mașini în Spania

Există multă confuzie sub acest aspect, găsim multe opinii pe rețelele de socializare. Dar revizia mașinii este o chestiune foarte serioasă și mai bine să vedem direct de zic instituțiile responsabile. Revizia este o operațiune un pic mai complexă comparativ cu acum câțiva ani. În principal pentru că în centrele abilitate pentru inspecția tehnică a vehiculelor mașina ta este conectată la un sistem național care verifică eventuale defecțiuni, kilometraj și mulți alți factori.

„Centre autorizate în acest scop”: care sunt acestea?

Potrivit articolului 10 din Regulamentul general al vehiculelor, „autovehiculele înmatriculate sau puse în circulație trebuie să fie supuse unui control tehnic la unul dintre Posturile de Inspecție Tehnică a Autovehiculelor autorizate în acest scop de către organul competent”. Reglementările pentru toate statele UE fac referire la aceeași Directivă europeană.

Dar fiecare stat poate decide dacă, și în ce condiții, recunoaște sau nu o revizie a unui vehicul efectuată în alt stat. De exemplu, dacă revizia mașinii înmatriculate în Spania se poate face în altă țară. Potrivit Direcției Generale de Trafic, în Spania reglementările exclud posibilitatea de a merge într-un centru din afara granițelor acestei țări.

Prin urmare, revizia mașinii înmatriculate în Spania  se poate face numai în Spania. Dacă este efectuată în altă țară nu este recunoscută. Această situație nu este prevăzută nici în legislația internă, nici în legislația comunitară.

Totodată, nu există mecanisme de coordonare a recunoașterii respectivei inspecții între centrele ITV din cele două țări. Revizia efectuată într-o altă țară UE este recunoscută în Spania în cazul noii înmatriculări a vehiculului în două situații. Acestea sunt: schimbarea reședinței și schimbarea proprietarului.

Revizia mașinii înmatriculate în Spania, ce spune RAR

Ceea ce spune autoritatea spaniolă coincide cu ce precizează cea română. Potrivit Registrului Auto Român, nu există o soluție europeană agreată și general valabilă. În cazul vehiculelor înmatriculate în România, la revenirea în țară vehiculul va trebui să fie supus efectuării ITP în cadrul unei stații autorizate sau a unei reprezentanțe teritoriale RAR.

Vehiculul respectiv nu va figura înregistrat cu ITP valabil în baza națională de date română chiar atunci când dovada privind efectuarea ITP emisă de alt stat membru este încă în termenul de valabilitate.

Sursa: eur-lex.europa.eu, Ziarulromanesc.es