in

Românii din Spania nu riscă să plătească impozite de două ori, tratatul de evitare a dublei impuneri a fost actualizat

Românii care se mută pentru a lucra în Spania nu vor fi expuși riscului de a-și plăti impozitele de două ori, potrivit Convenției de evitare a dublei impuneri între România și Spania, care a intrat în vigoare la începutul acestui an și care se aplică deja, potrivit unei informări publicate astăzi de niște specialiști din domeniul muncii, scrie avocatnet.ro.

Odată cu intrarea în vigoare a acestei convenții, s-a creat un cadru legal actualizat care reglementează plata impozitului pe veniturile salariale ale românilor care lucrează în Spania. În esență, aceștia au de plătit impozit pentru veniturile obținute doar într-un singur stat. Convenția anterioară a fost încheiată pe vremea lui Nicolae Ceaușescu și era necesar să fie înnoită.

Convenția între România și Regatul Spaniei pentru eliminarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și prevenirea evaziunii fiscale și a evitării plății impozitelor a intrat în vigoare pe 14 ianuarie 2021. Conform acestei convenții, se elimină, pentru românii care pleacă să lucreze în Spania, riscul de a plăti impozit pe veniturile obținute în ambele state, aceștia urmând să plătească aceste impozite într-un singur stat.

Cu toate că Legea nr. 309/2018 de ratificare a acestei convenții a fost publicată în Monitorul Oficial în anul 2018, convenția nu s-a putut aplica încă de atunci, fiind necesare anumite acțiuni și din partea Spaniei pentru intrarea în vigoare.

După ce aceasta a intrat în vigoare și în Spania, iar cele două state au notificat ratificarea tratatului unul celuilalt, această convenție a intrat efectiv în vigoare la începutul anului 2021, după trecerea unui termen de încă trei luni de la notificare. 

Logica existenței unui tratat de evitare a dublei impuneri e de a nu crea riscul impunerii veniturilor unor persoane în mai mult de un stat și, mai ales, de a nu se ajunge la rezultatul aberant în care o parte extinsă a unui venit ar fi datorată ca impozit. Acest lucru se poate întâmpla dacă două sau mai multe state se consideră competente să își exercite suveranitatea fiscală (puterea de a percepe taxe, impozite, contribuții etc.) asupra unor venituri, în același timp.

Astfel, acest tratat de evitare a dublei impuneri dintre România și Spania instituie un cadru legal în care, în general, impozitul pentru veniturile obținute, de exemplu, de românii care lucrează în Spania vor fi datorate într-un singur stat.

Însă, înainte de a prezenta cadrul de impunere propriu-zis, trebuie înțeleasă, mai întâi, problema rezidenței fiscale. Practic, rezidența fiscală are rolul de a determina exact ce am menționat mai sus: competența statului de a impozita salariul unei persoane (în cazul de față). Astfel, rezidența fiscală, pentru salariați, se determină în funcție de domiciliu și de reședință.

Mai mult, sunt prevăzute expres cazuri de determinare a reședinței fiscale, atunci când două elemente ar putea fi în conflict:

  • dacă, de exemplu, salariatul are o locuință atât în România, cât și în Spania, este luat în considerare statul cu care salariatul are legăturile personale și economice cele mai strânse;
  • dacă acest lucru nu poate fi determinat, salariatul nedeținând nicio locuință permanentă, se ia în considerare statul în care locuiește în mod obișnuit;
  • dacă și în acest caz salariatul locuiește, în mod obișnuit, în ambele state (sau în niciunul dintre ele), se ia în considerare naționalitatea salariatului;
  • dacă este național al ambelor state sau al niciunuia dintre ele, autoritățile trebuie să ajungă la un acord privind soluția.

Astfel, dacă, de exemplu, un salariat s-a mutat cu familia în Spania, locuind și fiind angajat de mult timp acolo, este clar că reședința sa fiscală e în Spania. În acest caz, conform tratatului de evitare a dublei impuneri, angajatul plătește impozit pe salariu în Spania, nu în România.

Astfel prevede și tratatul, în ceea ce privește salariile obținute de rezidenți: aceste venituri sunt impozabile în statul unde au fost obținute, cu excepția cazului când activitatea este desfășurată în celălalt stat.

Referitor la excepție, poate fi imaginată o situație în care un român merge să lucreze în Spania pentru șapte luni, rezidența lui fiscală rămânând în România. Într-un asemenea caz, deși rezidența fiscală rămâne în România, conform tratatului, se aplică excepția, venitul fiind impozabil în Spania. Oricum, această excepție nu este aplicabilă în următoarele situații:

  • prezența în celălalt stat este pentru o perioadă egală sau mai scurtă de 183 de zile, în 12 luni;
  • angajatorul nu este rezident în statul unde este desfășurată activitatea (în Spania);
  • plata salariului nu este suportată de un sediu permanent al angajatorului, în Spania.

În plus, pentru activitățile salariate desfășurate pe o navă sau aeronavă care traversează zone internaționale, salariul este impozabil în statul unde este situată conducerea efectivă a întreprinderii.

În final, mai trebuie menționat că, în cazul în care un salariat este considerat rezident român și desfășoară activități în Spania, orice impozitare în România a acestuia trebuie să se facă ținând cont de impozitul pe venit plătit în Spania, deducându-se din impozitul pe venit care trebuie plătit în România ceea ce s-a plătit în Spania.

copil mort

Criza migrației la granițele Europei: cadavre de bebeluși pe plajă. «Mediterana este cel mai mare cimitir din lume»

Și-a înjunghiat bebelușul de 53 de ori, mama ucigașă din Spania condamnată la închisoare permanentă