Marcel Codreanu, bulibașa romilor din Vrancea, a fost ucis de roata unui camion ce s-a desprins în timp ce TIR-ul circula pe o şosea din România.
Bărbatula se afla pe terasa unui hotel aflat pe E85 şi moartea sa poate fi considerată un teribil ghinoin, având în vedere că acea roată desprinsă după ce s-au rupt toate prezoanele maşinii a străbătut mai bine de 100 de metri pe cel mai circulat drum din Moldova, a urcat mai multe scări ale motelului şi l-a lovit cu putere.
El transmitea un live pe Facebook chiar în momentul în care o roată s-a desprins de un camion și l-a lovit pe Codreanu direct în cap.
Medicii sosiți la fața locului au încercat să îl salveze, dar, în cele din urmă, au constatat decesul, scrie Ziarul de Iași.
„Conform primelor date, din cauza unei defecţiuni tehnice, una dintre roţile unui autocamion, care rula pe D.N. 2 – E85, s-ar fi desprins şi ar fi lovit mortal un bărbat, de 62 de ani, din municipiul Focşani, care se afla în imediata apropiere a părţii carosabile. Cercetările continuă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, potrivit IPL Vrancea.
„A fost un om şi un Bulibasa care a ţinut la comunitatea pe care a reprezentat-o şi s-a implicat activ în viaţa comunităţii tradiţionale. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a transmis Toader Constantin, consilier judeţean şi preşedintele Partidei romilor Pro Europa Vrancea.