Sari la conținut

Patru studenți cer ajutor românilor din Spania

Patru studenți cer ajutor. Sunt tineri plini de entuziasm și ajută de câte ori pot, oameni sau animale. Acum sunt ei cei care au nevoie de ajutorul românilor din Spania.

Sunt patru studenți la Medicină Veterinară la Cluj. Tineri, isteți și atenți la ce se întâmplă în jurul lor.

Acum au o șansă pe care o vizează mulți studenți, o bursă Erasmus în Spania.

Au câștigat bursa, au găsit Spitalul unde vor studia, au convins cât de buni sunt în stânga și în dreapta, dar a apărut o problemă: cazarea în Spania.

„Nu ne-am fi așteptat ca asta să fie o problemă atât de serioasă”, spune Diana, care a și publicat un apel pe rețelele de socializare. Speră ca cineva dintre conaționalii din zonă să îi ofere ajutor în căutari.

Nu vor nimic gratis, doar o cazare adecvată posbilităților financiare ale unor studenți care vin temporar în Spania, din România, ca să învețe.

În provincia Castellon trăiesc, potrivit statisticilor oficiale, circa 37.000 de români.

„Prima problemă este că proprietarii nu vorbesc engleză, iar a doua că nu sunt dispuși să închirieze pe perioade așa de scurte, nouă ne trebuie două luni”, a precizat Diana pentru Ziarul Românesc Spania.

Patru studenți cer ajutor, au nevoie de o cazare la un preț decent

„Nu credeam că e așa greu să găsești o chirie. Singura ofertă până acum a fost una Airbnb, ni s-a propus un apartament de 1.800 euro pe lună în condițiile în care bursa noastră este de 700 de euro pe lună. dacă am găsi ceva sub 1.200 de euro am fi foarte mulțumiți”, a mai declarat Diana.

Patru studenți cer ajutor. Diana gestionează o asociație de animale în România. Emailul său este [email protected].

Vrea să creadă că și oamenii contează, știe că românii din Spania reușesc de multe ori să facă ceea ce își propun, și speră vor primi ajutor din partea lor.

Cei patru studenți au ales Spania datorită unei colege care a fost la Hospital Veterinario del Mar Castellon, unde i-a plăcut foarte mult.

Au trimis un email la directorul Spitalului care a fost de acord ca românii să studieze acolo .

Prin Erasmus au primit bursa de 700 de euro pe lună. Acum cel mai mare hop este cazarea. Va răspunde oricui va scrie la adresa de email [email protected].

Citește și: Ciudad Real, provincia spaniolă unde trăiesc 18.000 de români. Consulul României s-a întâlnit cu autoritățile

ziarulromanesc.es