Sari la conținut

Obligaţii noi pentru agenţiile care intermediază angajarea românilor în străinătate. Turcan: «Suntem preocupați să îi protejăm pe cei care pleacă la muncă»

Guvernul a adoptat miercuri mai multe prevederi ce vizează protecția românilor care muncesc în străinătate, prin introducerea mai multor obligații pentru agenţiile care intermediază angajarea românilor peste hotare, dar și pentru furnizorii de servicii de plasare de forță de muncă în afara țării.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, punctează faptul că, anual, numărul estimat al lucrătorilor sezonieri care pleacă la muncă în străinătate este în jur de 500.000, iar în ultimii trei ani numărul contractelor de mediere încheiate nu a depășit 30.000.

„Suntem preocupați ca românii plecați care lucreze în străinătate să fie mai bine protejați și să preîntâmpinăm situațiile dificile cu care ne-am confruntat în anii trecuți: aglomerări la plecarea din țară, nerespectarea condițiilor de intrare în statul de destinație, cazuri de muncă fără forme legale ori nerespectarea prevederilor din contracte”, a scris Raluca Turcan în postarea sa de pe Facebook.

Românii care emigrează nu mai apelează la agențiile de intermediere

De asemenea, la finalul şedinţei de Guvern în cadrul căreia a fost prezentată ordonanţa de urgenţă adoptată miercuri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, şi-a exprimat regretul că foarte mulţi români aleg să lucreze în străinătate fără să apeleze la agenţiile de intermediere.

https://ziarulromanesc.es/lege-pentru-protejarea-romanilor-care-merg-la-munca-peste-hotare-anuntul-guvernului-de-la-bucuresti/

“În legătură cu românii care lucrează în străinătate, prin ordonanţa de urgenţă de astăzi ţintim accesarea muncii în străinătate prin intermediul agenţiilor de mediere.

Din nefericire, foarte mulţi români aleg să lucreze în străinătate în afara agenţilor de mediere sau agenţiilor de mediere. Lucrul acesta este posibil datorită circulaţiei libere a forţei de muncă, însă statul nu poate să sprijine şi să urmărească modul în care sunt trataţi şi ajung în ţara care îi primeşte să muncească românii care accesează tipul acesta de muncă.

Cunoaşteţi foarte bine ce derapaje au fost în anii precedenţi – aglomerări în aeroporturi, în punctele de transport, aglomerări la frontiere, condiţii de muncă insalubre sau chiar abuzuri din partea angajatorilor. De aceea Ministerul Muncii, în parteneriat cu agenţiile de transport internaţional şi agenţiile de mediere, a propus aceste modificări la legislaţia privind drepturile lucrătorilor în străinătate, astfel încât în momentul în care se preiau de către agenţiile de transport români care pleacă să muncească în străinătate aceştia să fie grupaţi în funcţie de locul de muncă pe care şi-l aleg. De asemenea, în momentul în care preiau angajaţi pentru o anumită ţară, să fie lăsaţi la punctul de destinaţie al angajatorului.

Documentaţia să fie făcută în limba maternă şi de asemenea, la preluare să fie informaţi cu privire şi la condiţiile de trecere a frontierei şi la condiţiile de muncă obligatorii pe care românii noştri le au în ţările în care merg să lucreze”, a menţionat Raluca Turcan.

Prevederile adoptate de Guvern

Concret, Guvernul a adoptat mai multe prevederi care modifică Legea privind protecția cetățenilor români în străinătate, prin care se introduc mai multe obligații pentru agenții, cât și furnizorii de servicii de plasare de forță de muncă în străinătate.

– Fără comisioane, tarife sau taxe pentru serviciile de mediere pentru angajarea în străinătate a cetățenilor români;

– Contracte de mediere încheiate în formă scrisă;

– Asigurarea încheierii contractului individual de muncă atât în limba statului de destinație, cât și în limba română;

– Informarea lucrătorilor cu privire la condițiile speciale de intrare în țara de destinație și la regulile care trebuie respectate;

– Asigurarea transportului internațional al lucrătorilor, cu firme autorizate, către același loc de muncă din statul de destinație, dacă sunt grupuri mai mari de 10 persoane;

– Verificarea documentelor necesare accesului în statul de destinație, anterior deplasării lucrătorilor, pentru a evita situațiile în care cetățenilor români nu li se permite intrarea în statul unde urmează să muncească;

– Notificarea ITM privind forța de muncă plasată, cu 5 zile înainte de plecarea lucrătorilor din țară;

– Obligația de a păstra contractul de mediere și contractul individual de muncă, în limba română şi în limba statului angajatorului, pentru o perioadă de trei ani de la data încetării lor, pentru a le pune la dispoziţia inspectorilor de muncă, cu ocazia controlului;

– Transmitea lunară (nu trimestrială, cum se prevede în prezent) către ITM a situaţiei privind contractele de mediere încheiate şi persoanele angajate în străinătate.

Etichete: