Polițiști, jandarmi și pompieri au fost mobilizați luni, 1 martie, pe o stradă din Onești, județul Bacău. Polițiștii au fost sesizați, la ora 11.48, că un bărbat a reținut într-un imobil, împotriva voinței lor, doi muncitori care efectuau lucrări de reparații la o locuință ce i-a aparținut celui în cauză în trecut, a informat Digi24. Până să fie împușcat de forțele de ordine care au intervenit, individul i-a înjunghiat mortal pe muncitori, scrie Libertatea.
Potrivit anchetatorilor, agresorul a intrat peste muncitori în casă și, sub amenințarea că-i va înjunghia dacă nu fac întocmai ceea ce le spune el, i-a legat cu mâinile la spate. Zona a fost imediat împânzită de polițiști, jandarmi și de pompieri, iar un negociator a încercat să-l convingă pe bărbat să renunțe la amenințări și să-i elibereze pe cei doi muncitori pe care îi luase ostatici.
În timpul negocierilor, bărbatul ar fi solicitat contravaloarea apartamentul pierdut după o hotărâre judecătoarească, a cerut să vină televiziunea și să fie prezent la discuții un ministru, fără să precizeze despre ce demnitar vorbește.
Martorii luării de ostatici de la Onești au surprins momente dramatice, când agresorul a ieșit la balcon, cu victimele lângă el și fluturând un cuțit, pentru a le spune să plece polițiștilor care veniseră să discute cu el. În zadar au încercat oamenii legii și un negociator, timp de 4 ore, să îl convingă pe bărbat să le dea drumul celor doi muncitori. În imagini se văd la un moment dat și cele două victime – un bărbat de 36 de ani și colegul lui de 52 de ani.
În cele din urmă, acțiunea de salvare s-a soldat cu un eșec. Agresorul nu a mai ținut cont de nimic și i-a înjunghiat pe cei doi muncitori. Aceștia apucaseră să strige după ajutor. Forțele de ordine au intrat în apartament, de unde s-au auzit 5 focuri de armă.
Potrivit portalului băcăuan Unu pe Trotuș, soția bărbatului a fost reținută pentru 24 de ore de polițiști, fiind acuzată de complicitate la sechestrare de persoane. Femeia se afla în fața blocului în care individul i-a reținut pe muncitori.
Conducerea Poliției Române a dispus că o echipă de specialiști, condusă de adjunctul inspectorului general, chestor Florentin Brăcea, se va deplasa de urgență în județul Bacău, pentru a verifica modul de intervenție la eveniment, informează IGPR, într-un comunicat.
Atacatorul pierduse apartamentul în urmă cu 11 ani
Laurențiu Neghină, primarul din Onești, oraș cu 40.000 de suflete, este în stare de șoc: „Am avut un mandat de opt ani, acum am revenit în funcție, dar n-am mai pomenit așa ceva în orașul nostru liniștit”.
Edilul a fost prezent la locul atacului la ora 16.00. Potrivit acestuia, locuința în care s-a petrecut nenorocirea aparținea unei firme din localitate, Chimcomplex.
„Am înțeles că atacatorul pierduse apartamentul acum 11 ani, după un caz de delapidare. Să ții minte atâta timp și să te răzbuni? Din informațiile mele, sărmanii muncitori, care fuseseră trimiși să renoveze apartamentul societății, nu au avut nici o șansă, bărbatul de 68 de ani era un munte de om”, a declarat primarul pentru Libertatea.