Sari la conținut

Liber cu certificatul COVID! Românii din Spania vor fi scutiţi de controlul DSP, pe Otopeni. Care sunt condiţiile

Foarte IMPORTANT! Pasagerii care au certificat digital european nu mai trec prin controlul DSP din aeroportul Otopeni, a anunțat Compania Națională Aeroporturi București (CNAB). Este cazul şi celor care se întorc din Spania, ţară aflată pe lista galbenă!

„Începând de astăzi, 13 iulie, toți pasagerii care sosesc pe aeroportul Henri Coandă din țări aflate pe lista galbenă pot utiliza fluxul verde (fără control DSP) dacă prezintă un certificat digital european COVID sau un test PCR efectuat cu cel mult 72 ore înainte de îmbarcare”, se arată într-un comunicat al CNAB.

Conform acestuia, pasagerii care sosesc din țări aflate pe lista roșie pot utiliza, de asemenea, fluxul verde, dar numai dacă prezintă un certificat digital european COVID.

Cozi şi aşteptare lungă pe Otopeni, la sosirea în ţară. “De exemplu Spania a intrat de la o zi la alta în zona galbenă, e foarte greu să ne organizăm”

Compania precizează că certificatele digitale emise de Marea Britanie nu sunt valabile.

„Pentru a beneficia de această facilitate, pasagerii trebuie să prezinte acest document personalului din aeroport, la punctul de acces pe culoarul verde”, se mai arată în comunicat.

CNAB recomandă pasagerilor care sosesc din țări aflate pe lista roșie sau galbenă să își completeze din timp formularul solicitat de autoritățile sanitare din România. Acesta poate fi descărcat de pe site-urile companiilor aeriene sau de pe site-ul Ministerului Afecerilor Externe.

„Rugăm pasagerii să îşi actualizeze permanent informaţiile privind intrarea în ţară, acestea suferind modificări frecvente. De asemenea, insistăm ca pasagerii care sosesc din ţări aflate pe lista roşie sau galbenă să îşi completeze din timp formularul solicitat de autorităţile sanitare din România.

Acesta poate fi descărcat de pe site-urile companiilor aeriene sau www.mae.ro. Având în vedere că traficul de pasageri în sezonul de vară este în creştere, iar regulile impuse de pandemie prevăd controale suplimentare, timpii de aşteptare pentru formalităţi (check-in, control de frontieră), dar şi pentru preluarea bagajelor pot creşte în orele de vârf; totuşi, aceştia nu depăşesc, de regulă, timpii de aşteptare de pe celelalte aeroporturi europene. Prezenţa din timp, la aeroport, pentru pasagerii care urmează să decoleze, este în continuare recomandată ferm”, se mai arată în comunicatul CNAB.