Un total de 3.124 de persoane au murit în Uniunea Europeană, în 2016, ca urmare a unui atac, mai puțin cu 312 față de anul precedent și cu 901 mai puține decât în 2011. Majoritatea victimelor erau bărbați (65%), arată Eurostat.
Rata deceselor legate de agresiune s-a ridicat la 0,7 la 100 000 de locuitori în 2016 și a scăzut constant din 2011 (când s-a ridicat la 0,9 decese la 100 000 de locuitori).
În 2017, în rândul statelor membre ale UE, Letonia a înregistrat cea mai mare rată a deceselor legate de agresiune, 3,8 decese la 100 000 de locuitori. Alte două state membre baltice, Lituania și Estonia, au urmat cu 2,8 și 2,3 decese la 100 000 de locuitori. Malta și România s-au clasat pe locul al patrulea și pe locul cinci, cu 1,6 și 1,5 decese la 100 000 de locuitori.
La capătul opus al scalei, Luxemburg a înregistrat cea mai scăzută rată a deceselor cauzate de asalt (0,2), urmată de Germania și Irlanda (ambele 0,4), Franța (date din 2016), Italia și Slovacia (ultimele trei au înregistrat fiecare o rată de 0,5).
Cu 285 de decese care au legătură cu un atac (lovituri cauzatoare de moarte și omoruri în toate formele de agravare), România depășește țări cu o populație dublă, așa cum ar fi Polonia și este, din punct de vedere numeric, apropiată de nivelul unor țări cu populație triplă (Italia – 302 omoruri pe an) sau chiar de patru ori mai mare (Germania – 367 de omoruri pe an).
Ca rată a incidenței, în România au fost în 2017 (ultimul an pentru care există statistici) 1,5 omucideri la suta de mii de locuitori, dublu față de media europeană, triplu față de Franța și Germania și de peste 11 ori mai multe decât în Marea Britanie.
Oltenia și Moldova sunt printre cele mai nesigure zone din Europa, cu o rată a omorurilor de peste 1,5 omoruri pe an la suta de mii de locuitori în Oltenia și peste 2,5 omoruri la suta de mii de locuitori în nordul Moldovei.
Cele mai sigure zone din România sunt Banatul și zona București-Ilfov.