Sari la conținut

Certificatul verde COVID, lansat la 1 iulie. De unde va putea fi descărcat

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a declarat, joi, că certificatul verde de vaccinare, care va fi lansat la nivel european la 1 iulie, va fi disponibil și în România începând cu această dată.

”Certificatul digital european privind COVID, se lucrează de mai bine de două luni de zile, cu toate instituţiile implicate. Suntem în grafic cu tot ceea ce trebuia să facem până în acest moment”, a afirmat Andrei Baciu.

Autenticitatea certificatului va fi garantată de un cod QR. Acest cod QR va putea fi scanat la punctul de trecere vamală, iar certificatul va putea fi prezentat atât pe hârtie, cât și pe telefon. Acesta va fi gratuit, securizat și accesibil tuturor cetățenilor, certificatul va reprezenta o dovadă a faptului că o persoană a fost vaccinată împotriva COVID-19, a obținut un rezultat negativ la test sau s-a vindecat în urma infectării.

„Pentru a avea o abordare uniformă la nivel european (…) s-a creat acest certificat digital european privind COVID. Va facilita călătoriile înre state, pentru a limita timpul de aşteptare la punctele vamale. Pe de altă parte, trebuie să ne asigurăm că toate dovezile pe care le prezentăm sunt veridice. Este esenţială autenticitatea. Noi vom folisi în România modelul prezentat de Comisia Europeană – cu cod QR, care va garanta veridicitatea”, a mai precizat Baciu.

De unde poate fi descărcat 

Acesta a explicat că certificatul este programat pentru a fi lansat la 1 iulie, iar în România va exista un portal dedicat.

”Vom lansa un website, unde ne vom crea un cont, ne autentificăm şi, pe baza contului creat, vom primi pe mail un link de unde vom putea descărca acest certificat, care se referă la trei situaţii: se referă fie la vaccinare, faptul că suntem vaccinaţi, se poate referi la recuperare, la faptul că am trecut prin boală şi acest lucru este certificat de prezenţa unui rezultat PCR pozitiv, în trecutul nu foarte îndepărtat, sau, a treia posibilitate, absenţa bolii în acest moment – un rezultat PCR negativ”, a explicat Baciu.

Secretarul de stat a menţionat că acest certificat digital european privind COVID va facilita călătoriile între state, pentru a scurta timpul petrecut în punctele vamale.

“Acest certificat ne va ajuta, la nivel european, să avem o abordare uniformă. A venit sezonul estival, a venit vara, situaţia epidemiologică s-a îmbunătăţit graţie măsurilor adoptate de România şi de alte state membre, graţie vaccinării, astfel că s-au putut ridica diversele restricţii şi s-au intensificat activităţile de turism, care vor veni la pachet cu o creştere a mobilităţii”, a afirmat Baciu.

https://ziarulromanesc.es/predictia-lui-bill-gates-cand-crede-miliardarul-american-ca-vom-reveni-complet-la-normal/

“Cel mai important lucru pe care vreau să îl ştim cu toţii e că aceste date nu sunt transmise, ele rămân în sistem şi practic se foloseşte această cheie digitală care certifică faptul că documentul este valid şi va fi garantat prin scanarea codului QR”, a indicat Andrei Baciu.

Deşi acest certificat digital va fi valabil de la 1 iulie, şapte state membre l-au dat în funcţiune deja începând de marţi, 1 iunie.

Certificatul va fi valabil în toate statele membre ale UE, plus Liechtenstein, Islanda şi Norvegia, pentru vaccinurile aprobate de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), care până în prezent a autorizat vaccinurile Pfizer-BioNTech, Moderna, Astrazeneca şi Johnson&Johnson.

Etichete: