Sari la conținut

Captură-record de droguri: 1,4 tone de heroină, descoperite în Portul Constanţa. Valorează 45 de milioane de euro pe piața neagră

Cea mai mare cantitate de heroină de până acum a fost capturată de polițiștii DIICOT, în portul Constanța. Au fost ridicate 1,4 tone de heroină pură, a doua captură din UE ca importanță. Pe piața neagră, valorează 45 de milioane de euro.

Procurorii DIICOT și colegii lor din mai multe țări europene au efectuat joi mai multe percheziții, pentru destructurarea unei grupări de traficanți de droguri, se precizează într-un comunicat al instituției.

„La data de 20.05.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog au efectuat un număr de 3 percheziții domiciliare, pe teritoriul României, iar, în cadrul unui ordin european de anchetă, alte 5 percheziții, pe teritoriul unor state vest-europene, la domiciliile unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internațional de droguri de mare risc.”

https://ziarulromanesc.es/captura-uriasa-de-droguri-in-spania-politistii-au-confiscat-sapte-tone-de-hasis/

Cantitatea impresionantă de heroină era destinată țărilor din vestul Europei iar stupefiantele erau ascunse în containere, printre materiale de construcții.

„În cauză s-a reținut faptul că, pe teritoriul României, a acționat o rețea infracțională, formată din cetățeni români și străini, specializată în transportul unor importante cantități de droguri de mare risc (heroină) către țări din vestul Europei, drogurile fiind disimulate în containere în care erau transportate diverse materiale de construcții sau alte bunuri.
La data de 10.05.2021, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO au efectuat o percheziție a unor containere aflate în Portul Constanța, în urma căreia s-a reușit efectuarea unei capturi istorice de heroină, în România, respectiv 1.452 de kilograme, care au fost transportate, disimulate într-un container cu materiale de construcții, pe ruta Iran-România, cu destinația finală țările din vestul Europei. Este a doua cea mai mare captură de heroină din Uniunea Europeană, din ultimii ani.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul autorităților judiciare din Ungaria, Austria, Germania, Regatul Țărilor de Jos, Slovacia, Slovenia, Republica Cehă și Franța.”

Poliția Română a beneficiat și de sprijinul Europol și Eurojust pentru destructurarea rețelei, a mai precizat DIICOT.

Etichete: