Pentru copiii săraci ai României, învățământul online este o povară. Pentru cinci frați dintr-o localitate din Vaslui, școala pe timp de pandemie înseamnă să se chinuie zilnic cu un singur telefon. Mai mult, locuinţa acestora nu este racordată la reţeaua de energia electrică, iar copiii merg zilnic 1,5 km, la un vecin, pentru a încărca telefonul, relatează publicaţia locală ŞtiriEst. Chiar şi aşa, copiii au rezultate foarte bune la învăţătură.
Familia Rotaru a ridicat o locuinţă la marginea satului Plopoasa, judeţul Vaslui, în urmă cu câţiva ani, însă nu a reuşit să o racordeze la reţeaua de energie electrică. Cu banii pe care îi strângeau pentru materiale de construcţii, părinţii au cumpărat un telefon pentru a-i ajuta pe cei cinci fraţi să urmeze cursurile online.
“Dacă întârziem și se lasă seara, avem o lanternă cu baterii, o pun pe birou şi fiecare stă, pe rând, la birou şi facem lecții împreună. Mai avem o baterie externă, dar se duce repede. Îi ajut cât pot, pentru că vreau ce e mai bun pentru ei. Muncim, avem animale, nu cumpărăm mâncare. Dar nu avem banii necesari pentru a ne racorda la rețeaua electrică! Şcoala e pe primul loc, copiii mei vor ajunge oameni mari!”, a spus Roxana Rotaru, mama copiilor, pentru sursa citată.
Elevii învaţă în sistem hibrid, iar telefonul îl folosesc pe rând, câteva ore fiecare, atât cât ţine bateria. Pentru a încărca telefonul, aceştia parcurg 1,5 km până la casa unui vecin.
Rebeca este afectată de faptul că unii colegi râd de ea şi îşi doreşte foarte mult să nu mai fugă la vecin să încarce telefonul. Ştiţi ce mi-aş dori eu?! Mult de tot?! Să am lumină, să învăţ ca și ceilalţi, să nu mai fug la vecinul să încarc telefonul, să nu mai stăm cu grija că se descarcă repede, să fim şi noi oameni normali!
“Unii copii râd de mine, că nu am telefon, că nu intru online mereu, că nu am frigider sau televizor, dar ei nu știu situația mea. Eu nu spun cum e viața noastră! Profesorii mă înțeleg, eu îi anunț când se termină bateria, le scriu în privat și ies de la ore. Învăț din carte!”, a mai povestit fetiţa.