Sari la conținut

Zeci de români, dispăruți în Spania. Familiile au sesizat autoritățile, dar în zadar

Români dispăruți în Spania – Sunt mulți românii care au dispărut în Spania. Familiile de acasă au sesizat autoritățile, dar în zadar. Statisticile oficiale în România arată 20 de persoane adulte dispărute în Spania. Cifrele oficiale sunt departe de realitate, neoficial sunt mult mai mulți. De multe ori, soția, mama, copiii, așteaptă o veste cât de mică. Cineva din familie merge la Poliție, depune plângere. Când persoana dispărută nu are familie, o fac prietenii sau cunoscuții. Unde sunt zecile de români plecați să lucreze în Spania de care nimeni nu mai știe nimic? I-a înghițit pământul? Au plecat din casele lor din România ca să trăiască mai bine. Au dispărut fără urmă. Cine sunt?
Citește și: Anna Moldovan dispărută în Spania, fetița are numai doi ani și tatăl o caută

Nicio statistică oficială și completă despre români dispăruți în Spania

Pe site-ul Poliției Române am găsit 20 de români dispăruți în Spania. Numărul dispăruților este însă mult mai mare. În România apar numai persoanele declarate dispărute în România. Alți români sunt declarați dispăruți în Spania. Sau sunt dispăruți pe care nimeni nu îil semnalează. De exemplu, în Spania a dispărut pe 4 mai 2022 Cătălin Liviu Cristea, de 30 de ani, de la Leganés. Și Ionuț Cozma, de 37 de ani, a dispărut tot la Madrid, pe 29 septembrie 2020 la Alcorcon, informează Centrul pentru Dispăruți din Spania.

Știm că sunt români doar citind numele lor. Cei 20 de români dispăruți „oficial” în Spania, de pe site-ul Poliției Române, sunt majoritatea născuți între anii 1960-1980. Sunt fii, frații, părinții cuiva, care îi caută. În unele cazuri, de foarte mulți ani.  

Bordeianu George Cătălin, născut în 1973 și dispărut la Alicante. Polițiștii au fost sesizați de fiica sa, care nu a mai reușit să ia legătura cu el. Lucra în Spania, dar din noiembrie 2021 nimeni nu mai știe nimic de el. Și Culbece Neculai Cristian, de 47 de ani, a dispărut tot în Spania, la Igea. Soția a reclamat dispariția lui în iunie 2020. Bărbatul plecase în Spania, la muncă, cu șase luni înainte.

Cel mai în vârstă dintre cei 20 este Ioan Dinu, născut în 1946. Se știe că a plecat din Catalayud în iulie 2019 cu un autocar. Nu a mai ajuns la destinație, la Ivănești, Vaslui, la data de pe biletul de călătorie: 23/07/2019. Cel mai tânăr dintre cei 20 este Ursache Adrian Gigel. Născut în 1987 și dispărut la Malaga. Din 2010 nu se mai știe nimic de el, deși familia a sesizat dispariția sa abia în 2012.

În Granada a dispărut Tatan Richard Mirel. La Córdoba a dispărut Constantinescu Cristea: ultimele vești despre el sunt din 2009, de când nu a mai luat legătura cu familia.

Ioan, Laszlo, Nicoleta, Adriana dispăruți în Spania

Nu se mai știe nimic nici de Ioan Ignat dispărut la Roquetos del Mar, sau de Laszlo Doboș, de la Madrid. Între dispăruți sunt și femei. Despre Vasile Alexandra Nicoleta din Ploiești nu se știe nici măcar orașul spaniol în care a dispărut. Era plecată în Spania din 2005. Pentru două luni a sunat acasă, vorbea cu mama sa, spunea că lucrează în bar la Castellon. De fapt și solicitarea localizării în Spania a fost făcută de mama sa în 2009. Vieru Adriana, de 50 de ani, a dispărut dintr-un spital din Barcelona.

Au decis ei să nu mai dea niciun semn toți acești români dispăruți în Spania? Au decis ei să rupă orice legătură cu cei dragi? Să nu mai sune? Sau au fost victime ale unor accidente de circulație sau chiar de muncă? Au dispărut împotriva voinței lor?  Cum este posibil să dispari fără urmă în Spania, o țară care are o așa mare comunitate de români?Spania este pe locul 3 în topul comunităților de români în străinătate, după Italia și Germania.
Citește și: Român găsit mort în Spania, ce s-a întâmplat cu Ionică Pop? A plecat la cules de măsline și a dispărut: familia cere ajutor

Surse: politiaromana.ro, cndes-web.ses.mir.es, Ziarulromanesc.es