Sari la conținut

Spania, un român acuzat că și-a violat verișoara de 13 ani. Apărarea: ea a depus plângere după 4 luni

Sursa: canalextremadura.es

Români în Spania – Proces pentru românul care și-a violat verișoara de 13 ani – La Badajoz, în Spania, a început, marți, 4 octombrie 2022, procesul în care un tânăr din România este acuzat că și-a violat verișoara minoră, și ea de naționalitate română. Parchetul cere 15 ani de închisoare pentru el. În același timp, el pledează nevinovat. Apărarea cere achitarea sa. Evenimentele au avut loc la Badajoz, în 2016, când victima avea 13 ani iar românul, 23 și amândoi locuiau în orașul cu circa 150.000 de locuitori din Extremadura.

Citește și: A început procesul violatorului din Gipuzkoa, bărbatul a negat acuzațiile susținând că era în România

Și-a violat verișoara de 13 ani, procurorul cere 15 ani de închisoare

Procurorul îl acuză pe român de o infracțiune de agresiune sexuală produsă și violențe, intimidare și pătrundere. Este motivul pentru care solicită o pedeapsă de 15 ani de închisoare. De asemenea, se solicită și plata unei despăgubiri de 18.000 de euro pentru prejudiciul cauzat victimei.

Apărarea cere însă achitarea. Susține că victima nu a depus plângere împotriva învinuitului decât la 4 luni de la producerea evenimentelor, când acesta din urmă se afla deja în România. De altfel, potrivit procurorului Manuel González de Pereda, presupusul agresor nu a fost niciodată arestat și a intrat astăzi în sala de judecată după ce a fost chemat de instanță.

Procesul s-a desfășurat cu ușile închise și cu ajutorul unui traducător, întrucât acuzatul nu vorbește limba spaniolă.

Citește și: Barcelona, au violat o adolescentă de 14 ani, tribunalul i-a achitat însă de acuzația de agresiune sexuală

Sursa: canalextremadura.es, ZiarulRomanesc.es