Sari la conținut

A început procesul violatorului din Gipuzkoa, bărbatul a negat acuzațiile susținând că era în România

Români în Spania – Procesul violatorului din Gipuzkoa – Românul de 39 de ani, condamnat deja la 12, respectiv 9 ani de închisoare pentru două violuri comise în Beasain și Lasarte-Oria , a negat „categoric” că este responsabil pentru alte trei agresiuni sexuale, în Tolosa, Andoain și Anoeta. Chiar atunci ar fi fost în vizită în România, la mama sa. De la data faptelor de care este acuzat au trecut 10 ani.

Citește și:Madrid, violator român blocat în timp ce agresa o tânără spaniolă VIDEO

Procesul se desfășoară de luni până miercuri la Secția a III-a a Tribunalului Gipuzkoa. În prima ședință, românul a răspuns doar la întrebările adresate de avocatul său. El a refuzat să răspundă și la întrebările Parchetului sau la cele ale acuzării particulare.

Procesul violatorului din Gipuzkoa, schimbare de strategie

În acest al treilea proces, acuzatul și-a schimbat strategia. În celelalte două procese anterioare a spus că nu și-a amintit evenimentele, fiind sub influența alcoolului, a medicamentelor și a drogurilor. Atunci nu a negat că a comis faptele. Chiar și-a cerut scuze pentru cele întâmplate.

Acum acuzatul a declarat că nu poate fi autorul acestor agresiuni sexuale. A argumentat că la acea vreme se afla în vacanță în România, vizitându-și mama. Procesul a continuat cu mărturiile celor trei victime. Avocata Cristina Ramos, din cadrul asociației Clara Campoamor a cerut până la 29 de ani de închisoare. Procurorii au cerut 28 de ani de detenție.

Faptele din acest proces datează din 12 august 2012. Potrivit acuzațiilor, inculpatul s-ar fi năpustit asupra unei tinere pe o stradă din Andoain. A împins-o de un perete cu intenția a abuza de ea. Nu a violat-o pentru că femeia a susținut că avea SIDA.

O lună mai târziu, pe 23 septembrie 2012, el s-ar fi apropiat de o altă victimă într-o zonă întunecată a unei autostrăzi din Tolosa. I-ar dat un pumn apoi i-a acoperit gura cu mâna dar nu a putut să o violeze din cauza „rezistenței” tinerei care a reușit „să scape de acuzat”. Bărbatul a fugit însă cu poșeta fetei.

Un an mai târziu pe 22 septembrie 2013, românul ar fi agresat o a treia femeie pe un drum întunecat din Anoeta. Potrivit acuzațiilor, i-a astupat gura cu o batistă umezită cu un lichid cu „miros puternic”, și a violat -o atunci când și-a pierdut cunoștința.

Românul a susținut că în august și septembrie își vizita mama în România

În declarația sa de luni, inculpatul s-a declarat nevinovat. El a argumentat că, din 2010, când a murit tatăl său, pleacă în vacanță în România în fiecare an. Cum mare parte din luna august și până pe 30 septembrie e în România, înseamnă că este imposibil ca el să fie responsabil de aceste agresiuni.

Procesul violatorului din Gipuzkoa, el a mai amintit că a lucrat într-o firmă de întreținere și că, pentru a-și lua o vacanță atât de lungă, a lucrat tot anul „fără petreceri” și apoi și-a luat o lună și jumătate de concediu. La întrebările avocatului său, bărbatul a indicat că singura rudă directă pe care o avea în Gipuzkoa la acea vreme era fratele său, care a locuit în această provincie între 2004 și 2020. Procesul este programat să continue marți, 20 septembrie 2022, cu mărturiile altor persoane.

Citește și: Spania, a fost aprobată legea „doar da este da”, decizie istorică împotriva infracțiunilor sexuale

Sursa: noticiasdegipuzkoa.eus, ziarulromanesc.es