Români în Spania – Încăierare în Spania, cu drujba pornită – Mai multe persoane au fost arestate în Spania în urma unui conflict izbucnit duminică dimineața la Viveiro, în Nordul Spaniei. Scenele violente, în care la un moment dat arma este o drujba pornită, sunt șocante. Bărbatul care folosește motofierăstrul și aleargă alte persoane este un român.
Cearta era în toi când unul dintre protagoniști a mers și a luat din mașina sa o drujbă cu care a amenințat tabăra adversă.
Potrivit anchetatorilor, în conflict au mai fost utilizate și cuțite.
Inițial, șase persoane, între care două femei, fuseseră arestate.
Toți protagoniștii sunt născuți între 1987 și 1992.
Citește și: Gheorghe Alecu, românul care jefuia bănci în Spania, arestat în Argentina
Poliția nu a făcut publice detaliile anchetei, care este în curs de desfășurare.
Potrivit unor surse, participanții la ceartă sunt locuitori ai zonei, de diferite naționalități.
De o parte sunt trei băieți de origine română și o fată ucraineană.
De cealaltă parte, un băiat columbian – ar fi și noul implicat – și partena sa de origine portugheză.
Încăierare în Spania, cu drujba pornită, la 3 noaptea
Centrul Integrat de Asistență de Urgență (CIAE) din 112 Galicia a primit apeluri de la mai multe persoane care avertizau despre încăierare.
La fața locului au intervenit Poliția Națională, Poliția Locală, 061 Urgențe Sanitare și Garda Civilă.
Conflictul a avut loc duminica trecută, la trei dimineața, pe bulevardul Vilalba de Cantarrana.
Cel mai șocant fapt: drujba pe care s-a dus să o ia unul dintre români în mașina lui.
A pornit-o și i-a amenințat pe cei din tabăra adversă.
O folosește la serviciu, a spus el, și ar fi pornit-o doar ca să sperie, păstrând o anumită distanță și fără intenția de a face rău.
Primarul din Viveiro, María Loureiro, a dat asigurări că această încăierare a fost „un eveniment unic, care se află în mâinile Justiției”.
Edilul a insistat că „Viveiro este un loc sigur. Aceste lucruri nu s-au întâmplat niciodată”.
Citește și: Spania, jaful milionar la crama din Cáceres, un român arestat în Croația – VIDEO
Sursa: elprogreso.es, ziarulromanesc.es