Sari la conținut

Spania. Un deținut român a băgat în spital un coleg de celulă: „Ochii i-au ieșit din orbite”

Bătaie în închisoare în Spania

Bătaie în închisoare în Spania. Un deținut aflat într-o închisoare din Spania a suferit leziuni grave ale creierului în urma unui conflict care a avut loc vinerea trecută cu colegul său de celulă de naționalite română. În urma evenimentelor din închisoarea Zuera (Zaragoza), victima a fost întubată și transportată de urgență la spital, în stare foarte gravă. A fost rănit la cap și ochii i-au ieșit din orbite, iar maxilarul i-a fost zdrobit, potrivit unor surse citate de presa locală.
Citește și: Bătaie între români în Spania, ambii erau săraci: unul e mort, celălalt în arest

Scena pe care au găsit-o oficialii închisorii a fost îngrozitoare, iar patul era plin de sânge. Agresorul ar fi chiar „umbra” victimei: în limbajul închisorii, este cunoscută ca persoana desemnată să monitorizeze un deținut care se află într-un program de prevenire a sinuciderii, în care era inclus Héctor López (victima). El și-a ucis tatăl, în vârstă de 71 de ani, și a încercat să ucidă apoi și mama de 67 de ani.

Bătaie în închisoare în Spania, agresorul este român

„Deținutul a fost dus în stare foarte gravă, întubat și cu grave răni la nivelul feței, din cauza loviturilor primite. Fața lui era de nerecunoscut, a fost rănit la cap și ochii i-au ieșit din orbite, iar maxilarul i-a fost zdrobit maxilarul, a descris un oficial condiţiile prizonierului, după agresiune. Autorul atacului este un deținut de origine română. Doru Dimitrașu Șurubaru împărțea celula cu victima și un al treilea. Acesta ispășește o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru o infracțiune de vătămare și violență domestică asupra partenerului său.
Citește și: Violența domestică în Spania. Ce înseamnă, de fapt, și cum poate schimba viața ta (și nu numai pe a ta)

Potrivit heraldo.es, atacatorul are în jur de 30 de ani. El ar fi explicat oficialilor care au reușit să intervină că și-a agresat colegul de celulă deoarece „credea că Hector era înarmat cu un cuțit”, lucru care nu a fost confirmat oficial. Până la momentul bătăii brutale, cei doi deținuți au avut „relații bune”.

Héctor López Ferrer, Paricidul din La Almozara

Din câte se pare, deținutul de origine română, descris ca „foarte puternic și gros” fusese implicat în alte incidente violente. De când a intrat în închisoarea Zuera ca deținut provizoriu în timpul pandemiei, a participat deja la alte conflicte. Din acest motiv a stat chiar în regim de izolare câteva luni.

Victima, Héctor López Ferrer, în vârstă de 41 de ani este supranumit Paricidul din La Almozara. A fost prima persoană din Zaragoza care a primit o pedeapsă cu închisoarea permanentă revizuibilă, în ianuarie anul trecut. Bărbatul a fost condamnat pentru uciderea tatălui său José Javier López pe care l-a înjunghiat de 56 de ori în casa din cartierul La Almozara, în iunie 2021.

Tribunalul din Zaragoza a concluzionat în sentința lui Héctor López suferea de o tulburare paranoidă cronică. Bărbatul nu primise niciodată îngrijiri medicale sau tratament. În faptele dovedite, se spune că persoana condamnată nu a avut o relație bună cu părinții săi pentru că „nu l-au susținut suficient pentru a-și rezolva problemele derivate, printre altele, din consumul obișnuit de alcool în cantități mari.
Citește și: Primul caz de eutanasie a unui deținut în Spania, este românul Marin Eugen Sabău

Sursa: heraldo.es, ZiarulRomanesc.es