Sari la conținut

Ce afacere dezvoltă CRBL în Spania: „Aşa arată VIITORUL”

CRBL a decis să-și ia familia și să se mute în Spania. De mai bine de un an de zile, cântărețul își trăiește visul alături de soția și fiica sa. Cântărețul a preferat să nu mai apară în lumina reflectoarelor, iar afacerea pe care o dezvoltă acum i-a surprins pe fanii lui.

Într-un interviu de acum un an de zile, cântărețul a dezvăluit că a plecat din România deoarece avea nevoie de liniște.

„Am ales Spania pentru că e aproape de noi. E cald, e bine, e liniște. Despre asta este vorba. Eu am căutat liniște. Am căutat să vin într-un loc în care pot să mă bucur de lucrurile la care am visat”, a spus artistul.

De când nu mai apare în show-uri și emisiuni de televiziune, de când nu mai are concerte, cântărețul s-a ocupat de NFT și criptomonede. Zilele acestea, el se află în Dubai acolo unde își dorește să dezvolte propriul său NFT, alături de un bun prieten. Prin apel video, CRBL a intrat în direct în emisiunea lui Teo Trandafir de la Kanal D, unde a povestit pe larg despre noua lui pasiune.

CRBL s-a mutat în Spania cu familia: «Ne integrăm în comunitate. Este o gură de aer, am renăscut»

„NFT nu e o criptomonedă. E o chestie, cum să vă explic… E o creație unicat pe care o poți vinde. Eu cu un bun prieten facem primul NFT educațional, de aia suntem la Dubai. Cei care sunt implicați în block-chain știu despre ce este vorba. Mă provoacă lucrurile noi. Totul se dezvoltă cu o viteză incredibilă și trebuie ținut pasul cu prezentul și viitorul că asta ne așteaptă.

Sunt genul care mă provoacă lucrurile noi. Eu în paralel cu muzica și kendama, făceam asta în urmă cu ceva ani. Noi doi acum facem un desen. Ăla este singur unicat în lume. Îl punem la vânzare pe o platformă de NFT-uri și cineva o să plătească niște criptomonezi să îl cumpere. Acela devine deținătorul originalului, dar el la rândul lui poate să îl vândă cu altă sumă de bani și tot așa. Noi doi vom încasa bani indiferent de câți proprietari vor fi de acum încolo. Sunt mai multe variante de NFT-uri”, a povestit artistul la TV, conform fanatik.ro.

Ce este un NFT

Non-fungible token sau NFT există încă din anul 2014, iar în ultima vreme a ajuns să fie o modalitate tot mai des întâlnită când vine vorba de a cumpăra și a vinde opere de artă digitală. Un NFT este un activ digital care reprezintă un obiect din lumea reală, cum ar fi din artă, muzică, videoclipuri, jocuri și nu numai. Este cumpărat și vândut online și în general este construit folosind același tip de programare ca o criptomonedă, potrivit Forbes.

În aceeași emisiune, CRBL a vorbit și despre soția lui, Elena, dar și despre fiica lor, Alessia. „Elena e foarte bine, s-a apucat și ea de niște proiecte creative, handmade. Iar Alessia e la școală, continuă școala britanică. E deja populară în școala ei. A luat locul 1 pe școală la public speaking, a ieșit să vorbească cu toată școala”, a povestit CRBL la „Teo Show.”